Valentin Mihăila, pe primul loc într-un clasament negativ în Seria A. Ce au scris italienii
articol scris de Digi Sport10.01.2025, 12:28
Valentin Mihăilă (24 de ani) a fost integralist la Parma în remiza cu Torino, scor 0-0, din etapa a 19-a din Serie A.
Bundesliga: Dortmund - Leverkusen, vineri, 21:30, DGS 1
La Liga: Rayo - Celta Vigo, vineri, 22:00, DGS 2
Românul a avut un gol anulat pentru ofsaid în minutul 10 și a fost activ în ofensivă. De altfel, românul a mai fost aproape de gol pe parcursul jocului.
Valentin Mihăilă se află într-un clasament negativ în Serie A: 25 de șuturi pe poartă fără gol
Internaționalul român a jucat în 17 meciuri pentru Parma, în actualul sezon, în Serie A. Cu toate că a lipsit doar la două partide, se pare că statisticile nu îi sunt deloc favorabile.
Singurele sale contribuții au fost 3 pase decisive pe care le-a reușit în campionat, însă italienii așteaptă de la el să se evidențieze și din postura de marcator.
Conform ParmaLive, Valentin Mihăilă deține o statistică nefericită și astfel se află într-un clasament negativ în Serie A
”Valentin Mihăilă este fotbalistul care a dat cele mai multe șuturi pe poartă în acest sezon de Serie A fără să găsească drumul spre gol. Nu mai puțin de douăzeci și cinci de încercări.
Atacantul român este în căutarea primului său gol în cel mai important campionat italian, iar pentru asta șutează des spre poarta adversă, deși, până acum, fără prea mult noroc.
În aceast clasament special, Mihăilă este urmat de Vitinha de la Genoa și Gaetano de la Cagliari, ambii cu douăzeci și unu de șuturi fără succes.”
- Ultimul gol dat de Mihăilă a fost pe 9 septembrie în meciul disputat de România împotriva Lutuaniei, scor 3-1. În schimb, pentru Parma, ultimul său gol a fost 5 mai în meciul contra celor de la Cremonese, scor 1-1.
Mihăilă are șansa de a încheia seria negativă, duminică, 12 decembrie, în partida cu Genoa, din etapa a 20-a din Serie A.
Pabio Pecchia, mesaj pentru Valentin Mihăilă, după meciul cu Torino: ”Pentru spirit, muncă și sacrificiu”
La finalul meciului cu Torino, Fabio Pecchia (51 de ani), antrenorul Parmei, a avut doar cuvinte de laudă la adresa românului. Acesta este convins că Valentin Mihăilă va reuși să ”spargă gheața” în acest sezon, în cele din urmă.
”Am văzut un spirit extraordinar din partea tuturor, o echipă fizică și experimentată. Nu am primit gol, a fost un rezultat de egalitate bun, dar spiritul a fost cu adevărat important.
Îi felicit pe toți, dar pe Mihăilă îl felicit în mod special pentru spirit, muncă și sacrificiu. Mai devreme sau mai târziu va găsi drumul spre gol.
Sunt foarte pozitiv, deoarece suntem o echipă nou-promovată, cea mai tânără echipă din campionat, și am abordat bine competiția. Am încercat mereu să facem ceea ce știm, chiar și în momentele dificile”, a spus Fabio Pecchia, potrivit Tuttomercatoweb.
VIDEO Torino - Parma 0-0
Etichete: parma , torino , valentin mihaila , meciul torino - parma , pabio pecchia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a găsit o...