Exclusiv Declaraţia lui Mihai Teja după ce a apărut informaţia că riscă suspendarea, fiind sub contract cu Gaz Metan
27.12.2018, 13:00UPDATE 13:00 | În ciuda nemulţumirilor de la Gaz Metan, Mihai Teja a anunţat în conferinţa de presă în care a fost prezentat astăzi că le mulţumeşte foarte mult celor de la Mediaş că l-au înţeles şi l-au lăsat să plece, dând de înţeles că a discutat în această dimineaţă cu cei de acolo. De altfel, prezenţa sa la conferinţă a fost confirmată abia cu 45 de minute înainte de start!
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
"Vreau să le mulţumesc domnului preşedinte Mărginean şi directorului general de la Romgaz că m-au înţeles şi mi-au dat voie să vin la FCSB", a declarat Mihai Teja
Mihai Teja i-a anunţat pe cei de la Gaz Metan Mediaş că pleacă la FCSB abia după ce a bătut palma cu Gigi Becali, lucru care i-a încurcat pe cei de la echipa ardeleană. Gigi Becali îl va anunţa pe Mihai Teja ca antrenor al echipei, astăzi, la ora 13:00, în direct la Digi Sport 1 şi pe siteul digisport.ro.
Preşedintele Gazului, Ioan Mărginean se declară dezamăgit de atitudinea lui Mihai Teja şi spune că va dezvolta subiectul atunci când i se va cere oficial rezilierea înţelegerii cu antrenorul care a condus echipa în acest sezon.
Conform regulamentului, dacă oamenii de la Gaz Metan îşi vor pune ambiţia, ei îl pot suspenda pe Mihai Teja pentru că se afla cu ei sub contract. Inclusiv FCSB poate avea de suferit pentru contactarea unui antrenor care are angajament.
Probabil că varianta care va detensiona atmosfera este transferul unor fotbalişti de la Gaz la FCSB, mai ales că echipa din Mediaş are mare nevoie să vândă jucători pentru echilibrarea bugetului. Sunt nu mai puţin de şase fotbalişti ale căror nume sunt vehiculate să ajungă la FCSB, între care principalii vizaţi sunt Iulian Cristea şi Darius Olaru.
Mihai Teja l-a supărat pe Ioan Mărginean, care spune că a fost anunţat în ultima clipă
"Ce să vorbiţi cu mine? Nu vreau să intru în nicio discuţie, în niciun joc pe acest subiect. Pentru că nu mi se pare normal ce se întâmplă. Mihai Teja mai are jumătate de an contract cu noi, plus încă unul şi încă nu s-a discutat nimic legat de plecare. Am dovedit în 40 de ani de fotbal cine sunt şi nu mi se pare normal ca noi să fim trataţi aşa.
Nu vreau să fiu actor într-un astfel de film. Nu vreau să fiu nici în Stan şi Bran, nici în Charlie Chaplin. Noi ne chinuim aici cu cel mai mic buget din istorie şi trebuie să o scoatem la capăt. Toţi au fugit când a fost vorba de greu", a afirmat, supărat, Ioan Mărginean pentru Digi Sport.
Gaz Metan Mediaş a avut un start excelent de sezon, dar la ultimele meciuri rezultatele nu au mai fost pe măsura jocului. Echipa a avut şi eliminaţi în patru din cinci partide consecutive şi a terminat primele 21 de etape pe locul 8, cu 28 de puncte, la egalitate cu Hermannstadt, clasată pe 7, şi cu Poli Iaşi, aflată pe locul 9.
"Noi nu avem nicio ofertă scrisă pentru niciun jucător. S-a încălcat totul, orice respect şi deontologie profesională. Noi ce să-i facem domnului Becali? Nu-l putem reclama la Federaţie pentru că dânsul nu este oficial al clubului, dar procedează corect? Cine poate spune că este corect ceea ce a făcut Teja? Că m-a dat peste cap!
Credem că meritam măcar un telefon din timp, să ne spună ce are de gând. Nu? Aşa cum spuneam, refuz să analizez acest subiect, o voi face atunci când va fi cazul", a încheiat, dezamăgit, Ioan Mărginean.
Etichete: gigi becali , ioan marginean , mihai teja , antrenor fcsb , teja la fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...