Teixeira şi Geraldo contestă decizia de reziliere unilaterală a contractelor. "Facem plângere la FIFA"
30.04.2015, 16:38Filipe Teixeira şi Geraldo Alves vor contesta la FIFA, dar şi în instanţele civile din România decizia clubului Petrolul Ploieşti de a le rezilia unilateral contractele în baza legii insolvenţei.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
"Vom face plângere şi la FIFA, dar vom face şi o acţiune în civil. Contractele le-au fost reziliate unilateral de către Petrolul, dar nu există încă o decizie a comisiilor de specialitate. În regulament se specifică faptul că orice reziliere unilaterală trebuie ratificată de către o comisie competentă a FRF. Petrolul a trimis miercuri comunicarea că le reziliază unilateral contractele, în baza legii insolvenţei.
În primul rând vom ataca această deciziei în instanţa civilă, pentru că intervine în perioada protejată, le ia dreptul la muncă, neputându-se legitima la nicio altă echipă. Iar la FIFA vom merge pe denunţarea unilaterală a contractelor. Conform regulamentelor FIFA, nu ai voie de denunţi unilateral contractele în timpul sezonului. Ei fiind în perioada protejată, clubul e obligat să plătească datoriile până la terminarea contractelor", a declarat preşedintele Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori (AFAN), Emilian Hulubei, pentru Mediafax.
În motivarea deciziei de rezilere a contractelor celor doi jucători, se specifică faptul că aceasta a fost luată de club din "necesitatrea reducerii cheltuielilor" societăţii aflate în insolvenţă.
Fundaşul portughez Geraldo Alves, în vârstă de 34 de ani, a fost transferat la Petrolul Ploieşti în 2012. În cariera sa, Geraldo a mai evoluat la Steaua, AEK Atena, Pacos Ferreira, Benfica, Gil Vicente şi Beira Mar.
Mijlocaşul portughez născut în Franţa, Filipe Teixeira, a ajuns la Petrolul în 2013, în România evoluând şi la FC Braşov şi Rapid. În cariera sa a mai evoluat pentru PSG, Leiria, Academica de Coimbra, West Bromwich Albion, Barnsley, Metalurg Doneţk şi Al-Shaab.
Etichete: petrolul , geraldo , contracte , teixeira , contracte geraldo si teixeira , plangere fifa geraldo teixeira
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...