Țeapa lui Walter. Finanțatorul Petrolului nu are sprijin din partea autorităților locale
23.03.2013, 20:07Omul de afaceri Florian Walter a avut planuri mai la Universitatea Cluj, dar ambițiile sale au fost rapid spulberate, din cauza lipsei de cooperare a autorităților locale. Situația se repetă însă și la Petrolul, unde Walter s-a mutat în 2012.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În ciuda faptului că "U" beneficia de un stadion de nivel european, Walter a susținut în repetate rânduri că Primăria i-a pus bețe în roate, pentru ca ascensiunea CFR-ului, rivala din oraș, să nu fie afectată de un nou proiect fotbalistic local. Drept urmare, actualul șef al Petrolului a părăsit echipa clujeană și s-a mutat la Ploiești, unde a demarat un nou proiect ambițios, alături de investitorul Daniel Capră și de antrenorul Cosmin Contra.
Din păcate pentru afacerist însă, sprijinul acordat de Primăria prahoveană nu este deloc cel așteptat în urmă cu câteva luni, astfel că Florian Walter ia în calcul și abandonarea Petrolului! Prezent la Convența Națională a PDL, fostul primar al municipiului Ploiești, actualul senator PDL Andrei Volosevici, spune că fostul finanțator al Universității Cluj, Florian Walter a fost păcălit în momentul preluării Petrolului Ploiești.
"Am auzit și eu că Walter ar fi luat ţeapă când a negociat cu mine venirea la Petrolul, iar eu am pierdut alegerile. De fapt el şi-a luat o țeapă mai mare, că l-a susținut pe celălalt (n.r. actualul primar USL al Ploieștiului, Iulian Bădescu). A venit la mine și mi-a zis că celălalt îi dă mai mult și l-a susținut, dar acuma nu-i dă nimic!", a afirmat Volosevici, pentru Ziua de Cluj.
În momentul în care a plecat de la Universitatea Cluj, Florian Walter a luat cu el la Ploiești nu mai puțin de 12 jucatori, stârnind astfel suspiunea DNA-ului, care a demarat o investigație. Atunci, omul de afaceri susținea că renunță la orice alte pretenții de la clubul ardelean, fiind dispus să îl cedeze gratis autorităților locale sau să îl vândă cu un leu altui investitor.
Calificarea în Europa salvează echipa
Apropiați ai clubului Petrolul susțin că dacă echipa nu va prinde un loc de cupă europeană la finalul sezonului, Walter își va retrage finanțarea de la clubul prahovean. El consideră că actualul campionat este ocazia perfectă pentru o calificare în Europa, în condițiile în care granzi precum Dinamo, Rapid sau CFR Cluj au parte de un sezon intern aproape catastrofal.
Etichete: petrolul ploiesti , florian walter , walter u cluj , walter petrolul , walter cluj , walter petrolul ploiesti , daniel capra , capra petrolul , volosevici
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...