Tavi Popescu, apărat după criticile acide ale lui Gigi Becali: ”Este un copil de 19 ani!”
articol scris de Digi Sport18.07.2022, 20:08
FCSB a început cu o remiză noul sezon din Superliga, scor 1-1 cu Universitatea Cluj.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
După meci, Gigi Becali, finanțatorul de la FCSB, a avut un descurs dur în emisiunea Digi Sport Special, în care i-a criticat vehement pe jucători, dar și pe antrenorul echipei, Toni Petrea.
Tavi Popescu, apărat după criticile acide ale lui Gigi Becali: ”Este un copil de 19 ani!”
Nici Octavian Popescu, ”perla” patronului de la FCSB, nu a scăpat de furia lui Gigi Becali. Dacă inițial finanțatorul roș-albaștrilor dorea să îl vândă peste câțiva ani pe Popescu cu 50 de milioane de euro, după meciul cu U Cluj, Becali a declarat că acesta ”face 5 lei”.
Andrei Cristea, fostul jucător de la FCSB din perioada 2004-2006, i-a luat apărarea lui Tavi Popescu după declarațiile făcute de Gigi Becali. Cristea consideră că Tavi Popescu nu a ajuns încă la maturitatea sportivă și crede că sumele vehiculate de Gigi Becali, dar și criticile acestuia nu fac decât să îl afecteze pe fotbalist.
”Lumea trebuie să înțeleagă că este un copil de 19 ani și nu va avea mereu constanță. Va avea momente fantastice, dar și momente în care va lipsi din joc. Vine cu timpul, cu experiența, cu meciuri jucate. Toate astea îl vor maturiza.
Și asta cu banii este o discuție. Probabil m-a afectat și pe mine, chiar dacă, în subconștient, nu îți dai seama. Un jucător trebuie să aibă liniște, să fie lăsat în lumea lui.
Nu prea mă simțeam confortabil, simțeam că nici cei din jurul meu nu erau fericiți cu declarațiile respective. Mai mult rău mi-au făcut, decât bine. Nu m-au ajutat foarte mult, dar au trecut”, a declarat Andrei Cristea la AS.ro.
Darius Olaru și Octavian Popescu, făcuți praf de Gigi Becali după meciul cu FCSB
Gigi Becali (64 de ani) nu a fost de acord cu Olaru și nu a pus rezultatul pe seama arbitrajului, ci și-a învinuit propriii jucători pentru eșec.
Patronul lui FCSB a declarat despre Olaru și Tavi Popescu (19 ani) că nu ar merita nici 5 lei în urma acestui meci, deși nu de mult vorbea despre zeci de milioane de euro în schimbul lor.
"Dacă mă sună arabii și îmi zic: 'Bă, cât vrei, 7 milioane? Dă-ne tu 700 să îl luăm. Nu-ți dau nici 7 euro pe el. Nu-ți dau nici atât pe Olaru. Pe Tavi cât vrei, 50 de milioane? Nu-ți dau nici 50 de lei!'.
Nu e un accident. Oamenii s-au crezut vedete. Olaru crede că așteaptă jucătorii după el. Acum zic așa, următorul meci pot să zic că Tavi face 100. Dumneata m-ai întrebat de meciul ăsta.
Acum, Tavi face 5 lei, Olaru 7 lei. Daca i-aș cumpăra, eu n-aș da nici 5 lei pe ei. Eu aștept să le iasă fumurile din cap. Olaru crede că vine mingea singură la el la picior.
(...) Noi de ce n-am pasat? Pentru că Tavi când vine mingea la el e vedetă, driblează și se ține cu adversarul scai după el.", a declarat Becali, la Digi Sport Special.
Etichete: andrei cristea , gigi becali , octavian popescu , fcsb , tavi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...