Tănase și ”Maradona” Oaidă, luați în colimator de suporterii FCSB-ului: ”Să-l întrebe pe Neaga ce s-a întâmplat acum 10-15 ani”
articol scris de Digi Sport07.03.2022, 14:41
La finalul meciului FCSB - FC Voluntari 1-0, Florin Tănase și Răzvan Oaidă au refuzat să meargă să salute galeria roș-albaștrilor, fapt ce i-a deranjat teribil pe suporteri.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Fanii roș-albaștrilor, prin vocea liderului Peluzei Nord, Gheorghe Mustață, au anunțat că ”domnul căpitan de echipă” și ”Maradona” Oaidă vor avea viață grea, dacă nu-și vor cere public scuze pentru tratamentul aplicat suporterilor la meciul de pe Arena Națională.
Suporterii FCSB-ului, supărați pe Tănase și Oaidă: ”Să-l întrebe pe Rică Neaga ce s-a întâmplat acum 10-15 ani”
”A fost un gest foarte urât din partea lui Tănase și din partea lui Oaidă Maradona. Oaidă e Maradona. Noi am avut o formă de protesc pașnic, am spus să nu protestăm într-un alt mod, să nu cântăm, să nu afișăm niciun steag, niciun banner și să-i facem să înțeleagă că fără noi e cam greu. Că au pierdut, că au câștigat, era corect să vină în fața noastră și să ne aplaude sau să tacă din gură, să lase capul jos, că nu ne-au demonstrat nimic.
Să-l întrebe pe Rică Neaga ce s-a întâmplat acum 10-15 ani și să afle ce a pățit el când punea piciorul pe minge. Niciun căpitan nu și-a permis să facă aceste lucruri, să ignore suporterii. Datorită nouă au câștigat foarte multe meciuri. Dacă-și permite domnul căpitan de echipă să facă aceste lucruri, atunci o să demonstrăm cam cum stă treaba. Nu e corect să te comporți așa în fața suporterilor după două meciuri în care știți bine cum a jucat.
Să ne arăți cu iei 30.000 de euro și ne ignori pe noi că ești tu Florin Tănase? Să-i întrebe pe căpitanii de echipă dinaintea lui. Dacă nu iese public să-și ceară scuze în fața suporterilor, eu îi garantez că o să vadă ce se întâmplă la primul meci. Să ignori oamenii care au venit la meci, care vin după tine prin ploaie și vânt...”, a declarat Gheorghe Mustață la ProX.
Momentul la care face referire liderului suporterilor FCSB-ului s-a petrecut în urmă cu aproximativ 10 ani, când Adrian Neaga, căpitanul echipei, le-a transmis colegilor săi să meargă direct la vestiare, la finalul unui meci în care fanii i-au apostrofat pe jucătorii roș-albaștrilor. La următoarele jocuri, Neaga a fost huiduit la fiecare atingere de minge de către proprii suporteri.
Tănase şi Oaidă au refuzat să meargă la galerie după meciul FCSB - FC Voluntari
Galerie Foto
Etichete: gheorghe mustata , florin tanase , razvan oaidă , suporteri fcsb , scandal galerie fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...