Video Exclusiv Suporterii ”câinilor” nu au suportat umilința! Telefoane și portofele aruncate din peluză. Au apărut forțele de ordine
articol scris de Digi Sport13.09.2021, 09:34
FCSB - Dinamo 6-0 | ”Câinii” au suferit cea mai dură înfrângere din istoria derby-urilor cu trupa roș-albastră, iar suporterii dinamoviști prezenți pe Arena Națională au suportat cu greu umilința.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Fanii lui Dinamo i-au încurajat pe elevii lui Dario Bonetti pe toată durata partidei, în ciuda scorului înregistrat pe tabelă, însă frustrarea a fost la cote înalte în peluza ”câinilor”. După golul patru al FCSB-ului înscris de Andrei Cordea din penalty în prelungirile primei reprize, suporterii din Ștefan cel Mare au aruncat cu diferite obiecte în teren, printre care un portofel și mai multe telefoane.
Suporterii lui Dinamo au aruncat cu telefoane în teren la umilința suferită în fața rivalei FCSB
A fost momentul în care forțele de ordine și-au făcut simțită prezența, dar fără a exista incidente. Spre finalul jocului, suporterii lui Dinamo au continuat să cânte, însă cu spatele la gazon, parcă nemaiputând să privească cum favoriții lor sunt demolați de marea rivală.
Și fanii FCSB-ului s-au dat în stambă pe durata derby-ului. O monedă aruncată din sectorul rezervat acestora l-a atins pe decarul lui Dinamo, Cosmin Matei, care a acuzat secunde bune lovitura.
Potrivit datei furnizate de organizatori, la derby au asistat 36.147 de spectatori, ceea ce face meciul FCSB - Dinamo cel mai urmărit, din tribunele stadionului, din această stagiune de campionat.
VIDEO Suporterii dinamoviști au aruncat cu telefoane și portofele pe gazon la meciul FCSB - Dinamo 6-0
Etichete: suporteri dinamo , fcsb - dinamo , telefoane fcsb dinamo , obiecte teren suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Primele rezultate parțiale ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au...