”Sunt un antrenor liber!” Prima declarație a lui Marius Șumudică după ce a fost anunțat noul tehnician de la FCSB
articol scris de Digi Sport20.05.2021, 15:04
Gigi Becali a anunțat ieri că a bătut palma cu Marius Șumudică, iar acesta va deveni antrenor celor de la FCSB din sezonul următor.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Toni Petrea a decis să nu continue pe banca tehnică a celor de la FCSB, după ce roș-albaștrii nu au reușit să câștige titlul.
Marius Șumudică, rezervat în declarații: ”Sunt un antrenor liber!”
Cu toate acestea, Marius Șumudică a făcut o declarație care a aruncat un val de incertitudine peste ceea ce părea mutarea anului în fotbalul românesc.
Șumudică susține că încă nu a semnat cu nicio echipă, mai ales că nu a purtat discuții față în față cu nicio conducere.
”Sunt un antrenor liber. Nu am semnat cu nimeni. Și nici nu aveam cum să semnez prin telefon”, a declarat Marius Șumudică pentru Playsport.
Cu toate acestea, tehnicianul a preferat să rămână rezervat în declarații și să nu ofere prea multe detalii despre discuțiile telefonice purtate cu finanțatorul FCSB-ului, Gigi Becali.
Astfel, oficializarea lui Marius Șumudică pe banca tehnică a roș-albaștrilor ar putea fi doar o chestiune de timp.
Clauzele lui Șumudică de la FCSB
Tehnicianul va avea bonusuri doar pentru cupele europene, nu și pentru campionat. De asemenea, Becali spune că îi va seta o clauză de reziliere de un milion de euro, însă aceasta va trebui plătită doar de un posibil club interesat de antrenor, nu și de Șumudică, dacă acesta va dori să plece.
"Șumi i-a dat buletinul lui Argăseală să facă contractul. Acum o oră a mai discutat cu Vali termenii contractului.
I-am propus un contract bun. Ia 500.000 pentru Champions League, 200.000 pentru Europa League. 25.000 dacă intră în Conference League. Adică 20.000 pe lună plus încă cinci dacă intră în Conference. Să semneze, e un milion dacă reziliază. Mi-a spus: 'Gigi, nu mă interesează ce spune presa, ce spune cutare. Mă interesează să-mi dai ce ai zis că-mi dai. Eu muncesc pentru familia mea'.
Când ar vrea să plece, crezi că-i iau milionul ăla? Dacă vrea să plece la altă echipă, s-o plătească. O să-l vând cu un milion pe Șumudică, o să vedeți. Îl vând în Arabia", a spus Becali, la Digi Sport Special.
Etichete: marius sumudica , gigi becali , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...