Șumudică schimbă Astra din temelii: ”Unii, din păcate, ar trebui să se caseze!” Ce spune de Dică
07.04.2017, 12:47VIDEO FCSB - Astra 3-0. Marius Șumudică (46 de ani), antrenorul campionilor, nu se afla deloc într-o stare bună la finalul partidei de pe Arena Națională. Șumi împărtășea o stare de frustrare, din cauza faptului că Alibec, unul dintre fotbaliștii săi preferați, a fost eroul meciului, era iritat de faptul că a fost apostrofrat și înjurat de spectatori, dar era nervos și pe unii dintre proprii jucători.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
”Mai suntem angrenați într-o competiție, dar dacă vom juca la fel nu avem nicio șansă. E clar că de săptămâna viitoare veți vedea o altă echipă a Astrei, din punct de vedere al componenței, fiindcă unii, din păcate, ar trebui să se caseze”, a spus Șumudică, la conferința de presă.
Tehnicianul nu a oferit detalii legate de jucătorii care trebuie să ”se caseze”, însă trebuie menționat faptul că Filipe Teixeira, mijlocașul care în octombrie va împlini 37 de ani și care a fost și mai este curtat de Gigi Becali la Steaua, a fost printre cei mai buni jucători de pe teren și joi seara. Mijlocașul portughez a făcut o foarte mare risipă de energie, a filtrat toate acțiunile campionilor iar spre final de meci și-a permis să facă în continuare presing în careul adversarilor.
Tehnicianul a mai spus că rezultatul partidei cu FCSB nu reprezintă deloc un argument în favoarea sau defavoarea continuării activității sale la gruparea din Giurgiu. Șumudică a lăsat de înțeles că la vară va pleca și nu a ezitat să-și ”înțepe” superiorii, când a spus că vrea să-i lase o echipă bună lui Nicolae Dică.
”E clar că nu mai avem șanse la absolut nimic în ceea ce privește play-off-ul. Sperăm să prindem măcar locul 5 sau măcar să câștigăm Cupa României și să ne calificăm în Europa și să-i las domnului Dică echipa pregătită pentru sezonul viitor”, a mai spus Șumudică.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Nicolae Dică putea ajunge pe banca FCSB cu o lună în urmă, atunci când s-a vorbit despre despărţirea lui Laurenţiu Reghecampf de clubul lui Gigi Becali. Atunci, el ar fi lucrat alături de Dumitru Dumitriu, ţinând cont că nu avea licenţa PRO.
”Țelul meu este să antrenez Steaua. Eu sunt antrenor de liga a treia și îmi doresc să ajung cât mai sus. Normal că vreau să antrenez Steaua, este cea mai titrată echipă și ar fi un vis pentru mine", - Nicolae Dică, 4 martie.
Dică a fost secund la Steaua, între 2014 și 2015, în perioada în care echipa a fost pregătită de Costel Gâlcă și de Mirel Rădoi. Ajuns la 36 de ani, Dică antrenează în prezent pe SCM Pitești, liderul seriei 3 din Liga a treia.
Două trofee a câștigat Marius Șumudică cu Astra: titlul în Liga 1 și Supercupa României, ambele în 2016. De asemenea, sub comanda sa, formația din Giurgiu s-a calificat în premieră în primăvara europeană, în sezonul 2016-2017.
Etichete: marius sumudica , sumudica jucatori astra , sumudica sa se caseze , sumudica dica astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...