Şumudică: "Nu putem să batem nici Industria Sârmei Deşertul Gobi". Ce spune de perioada "neagră" a lui Săpunaru
08.04.2017, 20:06Astra Giurgiu avea gânduri mari înaintea play-off-ului, venind după 8 victorii consecutive, dar benzina campioanei s-a terminat exact în cel mai important moment.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Echipa lui Marius Şumudică are trei înfrângeri şi un egal, în primele patru etape din play-off, fiind cea mai mare dezamăgire a acestei perioade. Totuşi, tehnicianul campioanei speră să spele ruşinea în meciul cu Dinamo, de luni.
"Noi nu putem să batem dacă jucăm mâine cu Industria Sârmei Deşertul Gobi, nu batem pe nimeni. Pe noi de trei meciuri ne bate toată lumea. E prima oară în cariera mea de antrenor în care mi s-a întâmplat lucrul ăsta, să pierd trei meciuri la rând.
Suntem acum într-o degringoladă, într-un recul. Am câştigat 8 meciuri pentru că am făcut tot ce a ţinut de noi. Am stors ca o lămâie din ei ca să ajungem în play-off, să ne calificăm în cupele europene. Sperăm să ieşim din pasa asta la meciul cu Dinamo", a spus Şumudică, la conferinţa de presă.
Cristi Săpunaru a avut parte de o săptămână de coşmar: joi, pe Arena Națională, a gafat la faza celui de-al doilea gol marcat de Alibec (FCSB - Astra 3-0), după ce, cu doar 4 zile în urmă, contra Viitorului, semnase un autogol.
"Parcă prea multe ghinioane. Se întâmplă. A avut 20 de meciuri sau 30 de meciuri de când e la Astra când nu a greşit absolut deloc, dar e clar că se poate întâmpla oricărui jucător, de orice nivel, asta este. Nu e nicio problemă, trebuie să treacă de perioada asta, să o ia de la capăt", a adăugat Şumudică.
Meciul dintre Astra şi Dinamo, din etapa a cincea a play-off-ului, se va disputa luni, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor fi în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Etichete: astra , sumudica , astra dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...