Suma pe care Gigi Becali i-a plătit-o lui Vadim Rață, pentru cele 3 săptămâni în tricoul lui FCSB
articol scris de Digi Sport03.09.2022, 18:30
Vadim Rață (29 de ani) s-a despărțit de FCSB după aproximativ trei săptămâni în tricoul roș-albaștirilor.
Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Mijlocașul a fost adus de la FC Voluntari pe 12 august, însă la finalul lunii patronul Gigi Becali (64 de ani) a hotărât să-i rezilieze contractul, după o evoluție dezamăgitoare contra lui Farul, scor 1-3.
Vadim Rață a primit o compensație de la Gigi Becali, după plecarea de la FCSB
Fotbalistul a negociat cu patronul lui FCSB o sumă sub formă de compensație, deoarece contractul său s-a încheiat prematur.
Astfel, Rață a primit de la Becali 40.000 de euro, conform Fanatik. Suma reprezintă salariul său pe 4 luni.
Fotbalistul care este așteptat să se întoarcă la FC Voluntari a reușit să obțină această sumă deși, în primă fază, Becali ar fi vrut să-i acorde doar jumătate.
Cum a comentat Ilie Dumitrescu plecarea lui Vadim Rață de la FCSB
Fostul internațional Ilie Dumitrescu susține că cei de la FCSB este posibil să se fi grăbit în privința mijlocașului.
”Evaluările astea după trei jocuri sau după două reprize... Ce să facă Nice? Să-l repatrieze pe Ilie că nu s-a adaptat deja rigorilor fotbalului francez?
E nevoie de timp, dar, într-adevăr, FCSB conduce autoritar în topul ăsta al transferurilor.
Repet, nici două zile nu s-a antrenat cu echipa, a fost băgat cu Chindia, nu a făcut o repriză rea. Fundașii centrali au greșit atunci”, a declarat Ilie Dumitrescu, la emisiunea Fotbal Club.
Etichete: gigi becali , vadim rata , compensatie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trupele nord-coreene desfășurate în regiunea Kursk din Rusia suferă pierderi grele și sunt lăsate...