Exclusiv Stoian schimbă sistemul la FCSB. Becali şi Ilie Dumitrescu se contrazic: "Avem trei decari" / "E o fantezie!"
15.01.2019, 23:42FCSB a reuşit unul dintre cele mai spectaculoase transferuri din ultimii ani în Liga 1, prin aducerea lui Adrian Stoian, de la Crotone. Mijlocaşul de 27 de ani, care a strâns aproape 100 de meciuri în Serie A, schimbă sistemul la vicecampioana României.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Patronul Gigi Becali a anunţat că roş-albaştrii vor trece de la 4-2-3-1, modulul folosit până acum, la o aşezare 4-3-3, extrem de ofensivă. "Am vorbit cu Teja, a zis că o să joace 4-3-3 cu Stoian inter stânga. Ăsta joacă toate posturile, aşa mi-au zis şi Teja şi Mihai (Stoica - n.r.)", a spus finanţatorul.
Totuşi, Ilie Dumitrescu nu este convins că un sistem 4-3-3, în varianta prezentată de Becali, ar avea succes la FCSB. Nu doar pentru că modulul a mai fost încercat, în mandatul lui Nicolae Dică, şi s-a dovedit un eşec, dar şi pentru că aşezarea cu Florentin Matei şi Stoian interi, flancându-l pe Mihai Pintilii, este foarte ofensivă.
Transfer Stoian: Dialog Becali - Ilie Dumitrescu
Din acest motiv, fostul mare internaţional, în prezent analist Digi Sport, şi Becali s-au contrazis, în direct la emisiunea "Fotbal Club".
Gigi Becali: "Pe dezvoltarea jocului, e altceva. E 4-3-3, să ducă mai mulți jucători în careu. Joacă 4-2-3-1 în defensiv, care se transformă în 4-3-3 în partea ofensivă".
Ilie Dumitrescu: "Eu am spus că e o fantezie, că e super-ofensivă echipa".
Gigi Becali: "Eu așa cred că o va face. L-am întrebat cine-i place. Cea mai mare calitate o au Matei și Dennis Man".
Ilie Dumitrescu: "Va fi folosit mijlocaș?"
Gigi Becali: "Nu știu. Dică a încercat 4-3-3 și nu mergea. Trebuie foarte multă mișcare. Să vedem dacă reușim acum. Ne trebuie mai mulți decari, cum spune Gică. Avem trei decari".
Transfer Stoian: un fotbalist polivalent
Noul jucător al roş-albaştrilor, care va împlini 28 de ani luna viitoare, joacă de obicei extremă stanga, dar e un fotbalist polivalent, care poate fi folosit atât în spatele vârfului, cât şi ca mijlocaș box to box.
Format la Școala de Fotbal Gică Popescu, care l-a propulsat în fotbalul italian la vârsta de 17 ani, Stoian a mai evoluat la AS Roma, Pescara, Bari, Genoa şi Chievo Verona. A strâns 95 de meciuri în Serie A, cele mai multe în tricoul lui Crotone (59), şi a marcat 8 goluri.
Etichete: adrian stoian , transferuri liga 1 , gigi becali , ilie dumitrescu , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri, înaintea unui summit informal al liderilor Uniunii...