Exclusiv Ştefan Bărboianu se judecă de trei ani cu Ionuţ Negoiţă, după ce patronul l-a acuzat de blat
05.09.2018, 10:55Pe 3 mai 2015, Steaua, actuala FCSB, câştiga cu 3-1 meciul considerat în deplasare cu Dinamo, iar ulterior a izbucnit un scandal imens. Patronul Ionuţ Negoiţă l-a acuzat pe Ştefan Bărboianu de blat şi l-a dat afară pe jucător, iar fotbalistul l-a dat în judecată pentru calomnie. Şi a câştigat în prima instanţă şi i-a fost stabilită şi o despăgubire de 100.000 de euro. Decizie la care ambele părţi au făcut apel.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Durează foarte mult, nu mă aşteptam. Au trecut deja trei ani şi procesul încă nu este gata. Avocatul mi-a spus că aşa va fi, dar nu mă aşteptam la atât de mult, recunosc. Normal că mi se pare ciudată diferenţa de bani, dar nu asta era cel mai important pentru mine. Ci să demonstrez că nu am fost vinovat. Ca lumea să vadă că n-am făcut nimic rău, că a fost o greşeală fotbalistică şi atât. A fost un şoc imens pentru mine, dar cu timpul ... Timpul le vindecă pe toate", a explicat Ştefan Bărboianu la Digi Sport Matinal cum stau lucrurile în cazul litigiului său cu Ionuţ Negoiţă.
Fundaşul recunoaşte, însă, că a trecut prin momente umplite după ce a fost considerat blătuitor. Acuzele veneau din toate părţile şi aproape că îşi pierduse capul şi nu mai ştia cum să reacţioneze.
"Mi-aduc aminte că mama m-a sunat să mă întrebe ce am făcut!? Ce să fac, sunt în oraş, i-am răspuns. Că lumea a înnebunit, că ce spune Negoiţă de mine ... I-am răspuns că poate zice orice, că eu sunt curat. Dar după aceea parcă intrasem în transă, toată lumea mă acuza şi nu mai ştiam cum să mă apăr. Dar apoi a venit telefonul de la domnul Cristi Tănase, de la Concordia, căruia îi mulţumesc foarte mult. Iată că sunt în continuare la Chiajna", a mai spus Bărboianu la Digi Sport Matinal.
"Vă vine să credeți că un fotbalist de 27 de ani, cu 200 de meciuri în Liga 1. a comis două faulturi evidente în acea fază în fața arbitrului? Vorbim despre golănie, vorbim despre ticăloșie.
Vă aduceți aminte când Mititelu a spus despre Bărboianu că este un trădător? A avut dreptate. Bărboianu a fost dat afară pentru că măsele stricate trebuie aruncate. Nu pe cale amiabilă, a fost dat afară!
M-a trădat pe mine, colegii, care jucau pe 3000 de euro, dar și Dinamo. Steaua a trebuit să ne umilească și, prin cine, prin ai noștri?! Am vorbit cu cineva apropiat de el, dar nu public, și mi-a spus că și el i-a spus să lase golăniile, că-l bate Dumnezeu”, a spus Negoiță", au fost câteva dintre afirmaţiile fără precedent lansate în urmă cu mai mult de trei ani de patronul unui club atât de mare din România despre un jucător propriu.
Etichete: ionut negoita , stefan barboianu , barboianu proces negoita , sentinta barboianu , litigiu barboianu negoita
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Omul numit adesea „nașul vehiculelor electrice” are un avertisment pentru producătorii de...