Steaua l-a ofertat pe Tudorie și vrea să-i retrimită la Galați pe Neagu și Râpă
30.12.2014, 18:49La doar 18 ani, Alexandru Tudorie este văzut drept unul din cei mai promițători tineri fotbaliști români. Atacantul Oțelului a fost o țintă a Stelei încă de acum un an, dar a fost urmărit îndeaproape și de mai multe echipe din Occident, precum Borussia Monchengladbach, Nurnberg, AC Milan, Sampdoria și câteva formații din Ligue 1. Cu toate acestea, roș-albaștrii sunt singurii care au făcut până acum o ofertă concretă pentru Tudorie.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Informația a fost dezvăluită de Cristi Munteanu, managerul gălățenilor. ”Deocamdată, o ofertă concretă pentru Tudorie a fost făcută de Steaua”, a spus Munteanu, citat de Prosport, care susține că transferul s-ar putea realiza în schimbul a 400.000 de euro, iar atacantul să continue la Oțelul, sub formă de împrumut, până în vară. În plus, în cadrul tranzacției ar putea intra și cei doi jucători ai Stelei aduși tot de la Galați, Ionuț Neagu și Cornel Râpă, care ar urma să revină la Oțelul.
Acum un an, Steaua a încercat iar să-l transfere pe atacantul de 18 ani, dar Oțelul s-a opus. Ulterior, Tudorie a semnat prelungirea contractului cu gălățenii. În acest tur de campionat, Alexandru Tudorie a bifat zece prezențe, marcând de două ori.
Etichete: steaua , transfer , oferta , neagu , rapa , alexandru tudorie , 400.000 de euro , atacant otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...