Steaua i-a oferit pe Adi Rocha, Stanca și 600.000 de euro pentru Alex Maxim
14.12.2012, 19:24Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, a declarat, vineri, că i-a oferit pe atacantul Adi Rocha şi portarul Răzvan Stanca plus şase sute de mii de euro pentru transferul mijlocaşului Alexandru Maxim de la Pandurii Târgu Jiu, gruparea gorjeană urmând să păstreze şi un procent de 20 la sută dintr-un viitor transfer.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
"Jucătorii care nu îmi convin, îi dau. Lui Machado i-am dat drumul liber. Cu Rocha şi cu Stanca am vorbit cu Condescu să-i mai dau 600.000 acum şi mi-l dă pe Maxim din vară. Le mai dau 20 la sută, 600.000, Rocha şi Stanca. Ei beneficiază de acum de jucători, le dau şi banii, iar eu îl iau din vară", a spus Becali, la Digi Sport, la Fotbal Club.
În 19 meciuri disputate în campionat pentru gorjeni, Maxim a marcat de 5 ori, la fel de multe goluri câte a reușit și Răduț.
Totodată, finanţatorul stelist a precizat că Steaua ar putea achiziţiona un fundaş dreapta de la AEK Atena. Singurii fundași dreapta din lotul lui AEK sunt Giannis Kontoes (26 de ani), Valentinos Vlachos (20 de ani) și Christos Arkoudas (22 de ani).
"În Grecia pentru un fundaş dreapta mergem, nu pentru altceva. La AEK Atena nu mai există altceva, pentru că toţi jucătorii buni au plecat, pentru că se desfiinţează echipa. Singurul jucător care a rămas din vechea echipă e fundaşul dreapta. Eu vreau să cumpăr jucători. Am vorbit azi cu Reghe şi mi-a spus că ne trebuie un fundaş dreapta în primele două etape până revine Georgievski şi i-am spus că în primele două săptămâni vom juca cu Tătăruşanu fundaş dreapta. Steaua îşi poate permite să joace ce vrea, dar nu în Europa. Mai bine joci în Europa cu Chipciu fundaş dreapta, pentru că îl cunoşti", a adăugat Becali.
Etichete: pandurii , oferta maxim , alex maxim steaua , alex maxim pandurii , alex maxim pandurii targu jiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...