Steaua, ca Legiunea Străină. "Vreau să-i aduc la nivelul Premier League"
21.01.2014, 19:10În a cincea zi de pregătiri în Spania au început cele mai grele antrenamente din acest început de an pentru fotbaliștii Stelei. Elevii lui Laurențiu Reghecampf au făcut cunoștință cu o metodă nouă în pregătirea lor, preluată din programele militare și special adaptată de preparatorul fizic Thomas Neubert.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Denumit "multi-stage fitness test" sau, mai simplu, "beep test" sau „bleep test”, noul program folosit de german i-a stors de puteri cu o zi înainte de al treilea meci amical al anului, contra elvețienilor de la FC Luzern, pe care l-au pierdut cu 0-1 (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI). Reghecampf a înlocuit antrenamentul de duminică dimineață cu o recuperare la piscină, ca urmare a oboselii instalate în rândul jucătorilor (DETALII AICI).
"Multi-stage fitness test" este folosit, în principal, în poliție și în armata Marii Britanii (marină, aviație, ofițeri) și este aplicată în continuare și în Australia, Noua Zeelandă, Canada ori Scoția. Programul face parte și din pregătirea Legiunii Străine din armata franceză.
În sport i s-a găsit utilitatea în rugby (Anglia și Australia), dar este și în programul de pregătire al lui FC Nurnberg, primul adversar al anului pentru Steaua. Marțea trecută, nemții i-au învins cu 5-1 pe campionii României (REZUMATUL VIDEO și DETALII AICI).
Roș-albaștrii au continuat să lucreze după această metodă, pe care până și cei mai bine pregătiți steliști și chiar antrenorul o consideră "criminală".
Special adaptat de Neubert pentru Steaua
Programul de pregătire presupune sprintarea pe 20 de metri între două repere, după un ritm și într-o viteză care cresc treptat, la fiecare minut.
Thomas Neubert, care vrea să îi aducă pe români la un nivel de Premier League, din punct de vedere fizic, a lucrat intens și a adaptat special această metodă pentru cantonamentul Stelei din acest început de an. Garantează că tonusul câștigat de jucători va dura cel puțin 3 luni, adică până pe finalul lunii aprilie și ar acoperi majoritatea meciurilor din această primăvară. În mai, pe final de sezon, roș-albaștrii ar mai avea de jucat doar 6 meciuri.
"Din kilometrii parcurși pe meci, jumătate sunt făcuți în alergare ușoară. Încerc să aduc echipa la 380-400 de sprinturi pe meci, ca în Premier League.", a spus Thomas Neubert, în exclusivitate pentru reporterul Digi Sport, Marian Codirlă.
În primul rând, Neubert a programat exercițiul în ultima parte a antrenamentului și subliniază că este foarte important ca fotbaliștii să nu fie odihniți, atunci când îl execută. Timp de 45 de minute, cât durează o repriză de fotbal, jucătorii Stelei fac alergări la cea mai mare intensitate.
10,5 kilometri pe oră este viteza de începere a exercițiului. Fotbaliștii trebuie să parcurgă cei 20 de metri în 6,86 secunde. Cu fiecare minut care trece, viteza crește cu câte 0,5 km/h. Se mărește treptat până până la 18 km/h, când viteza trebuie parcursă în mai puțin de 4 secunde.
Mai jos este o poză cu aparatul folosit de Neubert, care i-a muncit serios pe jucătorii Stelei în acest început de an:
Galerie Foto
Etichete: steaua legiunea straina , steaua metode pregatire , thomas neubert program special pregatire steaua , steaua armata pregatiri neubert
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...