Steaua 2000! Gruparea din Ghencea va atinge o bornă istorică în meciul cu CFR
08.03.2014, 09:42Roș-albaștrii vor disputa la Cluj, contra celor de la CFR, un meci special. Special, pentru că este primul după ce MM a fost condamnat, dar și pentru că partida va fi una de referință în Liga 1.
Steaua trece printr-un moment delicat, cel puțin la nivel de conducere. Cu patronul și managerul general încarcerați, roș-albaștrii sunt obligați să câștige la Cluj, pe terenul celor de la CFR (sâmbătă, ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1 - DETALII AICI), pentru a-și păstra distanța față de principalele contracandidate.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Elevii lui Reghecampf mai au însă și un alt motiv, conform gsp.ro, pentru care să câștige toate cele trei puncte din această rundă. În Gruia, Steaua va bifa partida cu numărul 2000 în Liga 1, devenind astfel echipa cu cele mai multe partide în primul eșalon al fotbalului românesc.
Acest lucru este posibil în primul rând faptului că roș-albaștrii n-au retrogradat niciodată, performanță egalată doar de Dinamo, în istoria de 66 de ani a clubului din Bulevardul Ghencea.
La 24 august 1947, ASA București, așa cum se numea atunci Steaua, a disputat, la două luni după înființarea clubului, primul meci oficial din fotbalul românesc, Divizia A, așa cum se numea atunci. Iar, ironia sorții face că adversară i-a fost atunci tot o echipă din Cluj, Dermata, dar meciul s-a jucat la București.
30 de partide mai puțin are Dinamo față de Steaua, chiar dacă nici roș-albii n-au retrogradat niciodată, numai că gruparea din Șoseaua ”Ștefan cel Mare” a fost înființată un an mai târziu
3805 goluri a marcat Steaua în cele 1999 de partide disputate până acum, având o medie de aproape două goluri pe meci
Echipa probabilă a Stelei la Cluj
Tătăruşanu - Varela, Szukala, Gardoş, Latovlevici - Pintilii, Prepeliţă - Ad. Popa, N. Stanciu, Cr. Tănase - Chipciu
Antrenor: Laurențiu Reghecampf
CFR Cluj - Steaua se va juca sâmbătă, 8 martie, de la ora 20:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită și pe m.digisport.ro, exclusiv pentru abonații RCS-RDS.
Meciul va fi LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro, dar și pe m.digisport.ro.
Etichete: steaua , cfr cluj steaua , steaua record liga 1 , steaua 2000 de meciuri in liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...