Speranța lui Andrea Compagno! De ce depinde transferul la Spezia
articol scris de Digi Sport19.12.2023, 11:41
Andrea Compagno (27 de ani) este unul dintre inamicii lui Gigi Becali (65 de ani) în momentul de față, iar atacantul italian urmează să plece de la FCSB.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Una dintre formațiile interesate de serviciile lui Compagno este Spezia, ocupanta locului 18 în Serie. Atacantul celor de la FCSB este urmărit atent, iar italienii au dezvăluit cum poate ajunge fotbalistul în țara sa natală.
Compagno, dorit de Spezia
Concret, Spezia l-a împrumutat până la finalul sezonului de la Inter pe atacantul Francesco Pio Esposito (18 ani), iar tânărul fotbalist a avut evoluții bune și a impresionat. Tocmai din acest motiv, jucătorul a intrat în atenția mai multor echipe din Serie A, iar acestea le-au cerut celor de la Inter să asculte ofertele lor din această iarnă pentru Pio Esposito, anunță Calciomercato.
Cu toate acestea, Spezia nu are de gând să renunțe la atacant, mai ales că Pio Esposito s-a adaptat foarte bine și a marcat două goluri în 18 meciuri.
Spezia se teme însă că va putea rămâne fără Pio Esposito, astfel că vrea să se întărească în compartimentul ofensiv, iar Andrea Compagno se află în vârful listei de transferuri.
- În primul sezon în tricoul bucureștenilor, Compagno a marcat 16 goluri în toate competițiile, însă în actuala stagiune nu l-a mai mulțumit pe patron, a jucat mai puțin și a punctat doar de 4 ori în 21 de apariții
Spezia vrea să-l transfere pe Andrea Compagno
Patronul roș-albaștrilor este gata să-l vândă în pierdere pe fotbalistul italian: a cerut doar 500.000 de euro. Spezia este prima echipă interesată de serviciile lui Andrea Compagno, scrie presa din Italia.
"O nouă țintă pentru atacul celor de la Spezia: Andrea Compagno, atacant care a jucat un rol important la FCSB în ultimele două sezoane. El are mai multe experiențe în Italia și a evoluat și în San Marino, la Tre Fiori.", anunță jurnaliștii de la Tuttob.com.
Și jurnaliștii de la calciospezia.it au scris despre interesul grupării din Serie B pentru fotbalistul vicecampioanei României.
"Ne place de Andrea Compagno, atacantul italian al celor de la FCSB, care mai are contract până pe 30 iunie. El poate întări atacul celor de la Spezia. Andrea Compagno este un golgheter italian care a evoluat în ultimii doi ani la FCSB, dar a mai jucat în România și la Craiova.
Are 1.97 înălțime, e un număr 9 clasic, care poate juca și cu spatele la poartă. Îi expiră contractul pe 30 iunie, iar acest lucru ar favoriza un transfer în perioada de mercato din iarnă", au scris italienii de la calciospezia.it.
Etichete: superliga , spezia , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...