De ce se teme kosovarul din Bundesliga înainte de meciul cu România: ”Ăsta e avantajul lor”
articol scris de Digi Sport14.11.2024, 19:41
Naționala României se pregătește de ultimele două meciuri din Liga Națiunilor, acolo unde sunt pe primul loc în Grupa C2, cu 12 puncte acumulate în primele patru etape.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pentru elevii lui Mircea Lucescu (79 de ani) urmează dubla cu Kosovo (15 noiembrie) și Cipru (18 noiembrie), de pe teren propriu, care va avea loc pe Arena Națională.
Elvis Rexhbecaj: ”Au atacanţi buni, ăsta e avantajul României”
Cu doar o zi înainte de duelul de pe Arena Națională, Elvis Rexhbecaj (27 de ani) a dezvăluit că avantajul României sunt atacanții.
Întrebat despre posibilele probleme din tribune, mijlocașul care evoluează la Augsburg (Bundesliga) a răspuns fără să stea pe gânduri.
”(n.r: Eşti pentru prima oară pe acest stadion?) Da, e un stadion care arată foarte bine, mare, gazonul arată bine. Sunt foarte fericit să fiu aici, pentru meciul de mâine.
(n.r: Ce aşteptări aveţi pentru meciul de mâine? România este prima, dar dacă veţi câştiga ne veţi egala la puncte) E un meci mare pentru ambele echipe. Suntem pregătiţi pentru acest meci, ştim că România va fi susţinută frenetic din tribune. Pentru asta suntem fotbalişti.
Vrem să câştigăm, la fel ca România, şi cred că va fi un meci bun mâine.
(n.r: Data trecută suporterii români au afişat un banner, iar colegii tăi au ieşit de pe teren. Cum va fi de data aceasta? Şi voi aveţi fani aici) Suntem aici să jucăm fotbal, pentru nimic altceva. Nu vrem divergenţe, vrem doar să jucăm fotbal. Nu ştim ce vor face suporterii români, vom vedea, nu noi suportăm consecinţele. Noi doar jucăm fotbal.
(n.r.: Cel mai periculos jucător român) Nu poţi numi un singur jucător. Au mulţi jucători buni în atac, şi trebuie să fim conştienţi de asta. Au atacanţi buni, ăsta e avantajul României”, a declarat Elvis Rexhbecaj, potrivit as.ro.
Cinci kosovari ratează meciul contra României de pe Arena Națională, din Liga Națiunilor
Franco Foda (58 de ani), selecționerul celor din Kosovo, a transmis că la meciul cu România nu va putea conta pe cinci nume importante: Rashica, Ermal Krasniqi, Paqarada, Emir Sahiti şi Bersan Celina.
Toți cei cinci se confruntă cu accidentări: ”Din păcate, avem câteva accidentări. Nu îi avem disponibili pe Leart Paqarada, Emir Sahit, Ermal Krasniqi, Milot Rashica și Bersant Celina.
Cu echipa de antrenori, am decis să invităm doi jucători noi, Art Smakaj și Zymer Bytyq. Acum, pentru prima dată, îi avem disponibili pe Leard Sadriu și Baton Zabërgja”, a spus Franco Foda, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit Koha.
Cei cinci care ratează meciul de pe Arena Națională contra României au fost anunțați inițial în lotul pentru ultimele două partide ale Grupei C2 din Liga Națiunilor.
Cei 26 de ”Tricolori” convocați pentru meciurile cu Kosovo și Cipru
PORTARI
Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 28/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 2/0), Răzvan SAVA (Udinese | Italia, 0/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 25/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 25/1), Adrian RUS (Pisa | Italia, 22/1), Andrei BURCĂ (Baniyas | Emiratele Arabe Unite, 35/1), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 0/0), Matei ILIE (CFR Cluj, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 42/2);
MIJLOCAȘI
Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 20/0), Marius MARIN (Pisa | Italia, 26/0), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 63/9), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 78/15), Darius OLARU (FCSB, 24/0), Adrian ȘUT (FCSB, 2/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 32/9), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 28/5), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 43/5), Florinel COMAN (Al Gharafa | Qatar, 19/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova, 20/4), David MICULESCU (FCSB, 0/0);
ATACANȚI
Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 19/5), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 40/5), Daniel BÎRLIGEA (FCSB, 2/0).
Program România, Liga Națiunilor, Grupa C2
- Vineri, 6 septembrie: Lituania – Cipru 0-1, Kosovo – ROMÂNIA 0-3
- Luni, 9 septembrie: Cipru – Kosovo 0-4, ROMÂNIA – Lituania 3-1
- Sâmbătă, 12 octombrie: Lituania – Kosovo 1-2, Cipru – ROMÂNIA 0-3
- Marți, 15 octombrie: Lituania – ROMÂNIA 1-2, Kosovo – Cipru 3-0
- Vineri, 15 noiembrie: Cipru – Lituania (19:00), ROMÂNIA – Kosovo (21:45)
- Luni, 18 noiembrie: Kosovo – Lituania, ROMÂNIA – Cipru (21:45)
Etichete: romania , kosovo , liga natiunilor , elvis rexhbecaj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...