Soluţia lui Lupescu pentru a aduce sute de milioane de euro anual în fotbal
28.02.2018, 09:51Ionuţ Lupescu are soluţia pentru revitalizarea fotbalului românesc: vrea să reintroducă banii publici în "sportul-rege" la scară naţională, mutare care ar aduce cluburilor sute de milioane de euro pe an.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Candidat la preşedinţia FRF, Lupescu vrea să obţină modificarea legislaţiei în vigoare astfel încât primăriile să fie obligate să investească în sport. În acest caz, doar echipele din Bucureşti ar primi 50 de milioane de euro pe an din bani publici.
"Trebuie făcut în aşa fel încât să avem parte de finanţare publică. Se poartă peste tot în lume. Aş da drumul chiar şi la ministere. Sună comunist, dar asta este. Noi nu avem oligarhii din Rusia, nu avem aşa ceva. S-a dovedit că investiţia privată în sport este falimentară, nu merge. Atunci trebuie să vezi administraţiile locale ca finanţatori. Aceasta este singura soluţie pentru salvarea sportului românesc. Trebuie să ne adaptăm la ţara în care suntem", a declarat fostul director general al FRF la "Pro Sport Live".
Ionuţ Lupescu a oferit exemplul unor alte cluburi importante din Europa finanţate din bani publici.
"Ştiţi cine este principalul finanţator la Steaua Roşie Belgrad? Oraşul Belgrad. Ştiţi cine finanţează PSG? Statul Qatar. Ştiţi cine finanţează Manchester City? Statul Abu Dhabi", a spus fostul director al Comisiei Tehnice a UEFA.
Legislaţia modificată anul trecut prevede că autorităţile locale pot da 5 % din bugetul anual sportului, însă puţine cluburile au beneficiat de această schimbare.
Alegerile pentru preşedinţia FRF vor avea loc pe 18 aprilie.
Etichete: ionut lupescu , lupescu presedinte frf , lupescu aduce bani in fotbal , primarii sute de milioane fotbal , lupescu modifica legea sportului , lupescu candidat presedintia frf
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...