”Locul 1!” A aflat cu cine a picat România în preliminariile Cupei Mondiale și a pus deja presiune pe ”Tricolori”
articol scris de Digi Sport13.12.2024, 21:17
Tragerea la sorți pentru preliminariile europene ale Cupei Mondiale din 2026 a avut loc vineri, 13 decembrie, la Zurich, iar România și-a aflat viitori adversari.
SuperLiga: Universitatea Craiova - Sepsi, sâmbătă, 17:00, DGS 1
SuperLiga: ”U” Cluj - Petrolul, sâmbătă, 20:00, DGS 1
”Tricolorii” au fost repartizați în Grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru și San Marino.
Ionuț Lupescu, după ce România și-a aflat adversarii de la CM 2026: ”Este o grupă foarte bună pentru noi și obiectivul poate fi doar locul 1!”
La scurt timp după efectuarea tragerii la sorți pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2026, Ionuț Lupescu (56 de ani) a aflat ce adversari va avea România în cadrul grupei H și a precizat faptul că ”Tricolorii” trebuie să își impună din start, ca obiectiv, să obțină primul loc.
”Kaiserul” a subliniat că oponenții elevilor lui Mircea Lucescu (79 de ani) sunt accesibili, astfel că se poate obține primul loc în grupă, poziție care asigură calificarea directă la turneul final.
”Am aflat cu cine vom juca. Este o grupă foarte bună pentru noi și obiectivul poate fi doar locul 1, calificarea directă! Cred că am avut șanse foarte bune la aceste trageri și echipa României se poate califica prima în grupă.
Cred că și Bosnia va emite pretenții pentru prima poziție. Oricum, trebuie să abordăm foarte optimiști această grupă și să avem ca principal obiectiv prima poziție, e clar.
(n.r. Cum ar fi fost ca România să fi jucat din nou cu Kosovo) Nu știm dacă federațiile au cerut să nu mai joace una împotriva celeilalte. Dacă am fi jucat nu era o mare problemă”, a declarat Ionuț Lupescu, potrivit sportpesurse.ro.
- În 74 de selecții pentru naționala României, Ionuț Lupescu a marcat 6 goluri.
Grupele preliminariilor Cupei Mondiale din 2026
- Grupa A: Câștigătoarea meciului Germania - Italia, Slovacia, Irlanda de Nord, Luxemburg
- Grupa B: Elveția, Suedia, Slovenia, Kosovo
- Grupa C: Învinsa din meciul Portugalia - Danemarca, Grecia, Scoția, Belarus
- Grupa D: Câștigătoarea meciului Franța - Croația, Ucraina, Islanda, Azerbaidjan
- Grupa E: Câștigătoarea meciului Spania - Olanda, Turcia, Georgia, Bulgaria
- Grupa F: Câștigătoarea meciului Portugalia - Danemarca, Ungaria, Irlanda, Armenia
- Grupa G: Învinsa din meciul Spania - Olanda, Polonia, Finlanda, Lituania, Malta
- Grupa H: Austria, România, Bosnia, Cipru, San Marino
- Grupa I: Învinsa din meciul Germania - Italia, Norvegia, Israel, Estonia, Moldova
- Grupa J: Belgia, Țara Galilor, Macedonia de Nord, Kazahstan, Liechtenstein
- Grupa K: Anglia, Serbia, Albania, Letonia, Andorra
- Grupa L: Învinsa din meciul Franța - Croația, Cehia, Muntenegru, Insulele Feroe, Gibraltar
FOTO Spectaculos! Cele 16 stadioane care vor găzdui Cupa Mondială 2026
Galerie Foto
Etichete: romania , tragere la sorti , ionut lupescu , cm 2026 , cupa mondiala 2026
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
„Viteazul Assad a fugit la Putin. Unde va fugi Putin?, a întrebat președintele ucrainean Volodimir...