Exclusiv Sistemul VAR, tot mai aproape de România! Care va fi primul meci cu arbitraj video și când este programat
articol scris de Digi Sport03.11.2021, 19:26
Implementarea sistemului VAR în România este tot mai aproape de a deveni realitate. Daniel Stanciu a dezvăluit care va fi primul meci care va beneficia de arbitraj video.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În această vară, Comisia Centrală a Arbitrilor a început cursurile pentru instruirea arbitrilor în vederea introducerii VAR-ului în Liga 1, iar play-off-ul acestui sezon părea termenul rezonabil în care sistemul putea fi aplicat şi în România. Lucrurile au fost date peste cap din cauza întârzierii cu care a fost livrată aparatura necesară, iar data limită a fost decalată.
”Primul meci cu VAR va fi finala Cupei României”. Anunțul lui Daniel Stanciu
Cu toate acestea sunt șanse mari să avem o partidă cu sistemul VAR în acest sezon. Invitat în cadrul emisiunii DigiSport Special, Daniel Stanciu, fost oficial la FCSB, Dinamo sau CFR Cluj, a dezvăluit că primul meci din România în care va fi folosit arbitrajul video va fi finala Cupei României, programată în luna mai 2022.
”Eu știu că primul meci cu VAR va fi finala Cupei României. Finala Cupei sau Supercupa. Vor fi închiriate niște terenuri pentru testare. Trebuie să fie luate niște licențe. Cea mai importantă problemă e obținerea licenței ca să poți să folosești VAR-ul”, a spus Daniel Stanciu, la DigiSport Special.
Ovidiu Hațegan și Istvan Kovacs sunt singurii arbitri români familiarizați deja cu VAR-ul. Ambii au fost delegați la mijlocul acestei săptămâni la meciuri din grupele UEFA Champions League, la Dinamo Kiev - Barcelona 0-1, respectiv Sevilla - Lille 1-2.
Atât Hațegan, cât și Kovacs au fost ajutați din camera VAR. Primul a revenit asupra deciziei de a acorda un penalty în favoarea Barcelonei, în timp ce centralul din Carei a indicat punctul cu var, după ce a revăzut o fază în care un fotbalist de la Sevilla și-a doborât în propriu careu un adversar. Chiar și așa, românul a fost aspru criticat în Franța, pentru că nu ar fi dat încă o lovitură de pedeapsă pentru Lille.
Etichete: daniel stanciu , var , var liga 1 , video arbitraj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...