Sepsi a anunțat un transfer de la CFR Cluj chiar înaintea duelului din Supercupă
articol scris de Digi Sport09.07.2022, 14:47
CFR Cluj și Sepsi Sfântu Gheorghe se înfruntă în această seară, de la ora 20:30, în Supercupa României, în direct pe Digi Sport 1.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Jonathan Rodriguez, al șaptelea transfer al verii pentru Sepsi Sfântu Gheorghe
Este primul meci oficial al noului sezon, disputat între echipa campioană şi câştigătoarea Cupei României. Confruntarea de la Arad va beneficia de sistemul VAR.
Sepsi Sfântu Gheorghe a anunțat transferul unui jucător de la CFR Cluj chiar în ziua meciului de la Arad.
Mijlocașul argentinian Jonathan Rodriguez (32 de ani) vine liber de contract de la campioana României.
În acest an, Rodriguez a jucat sub formă de împrumut la Dinamo, echipă care a retrogradat în Liga 2.
Jonathan Rodriguez s-a evidențiat în Liga 1 la FC Botoșani, echipă la care a ajuns în 2017. Argentinianul a reușit 10 goluri și 16 pase decisive în 126 de meciuri pentru echipa moldoveană.
- În schimb, Sepsi OSK l-a pierdut pe mijlocașul spaniol Eder Gonzalez (25 de ani), care n-a vrut să mai revină după vacanță și forțează un transfer în Grecia.
"Singurul care mai mult ca sigur ni se va alătura este Jonathan Rodriguez. A plecat Eder Gonzalez, în locul lui ar trebui să vină încă un jucător, dar nu mai avem loc pe lista A pentru LPF.
Pe Eder l-am dat dispărut. L-au sucit impresarii. Ne-a sunat o echipă din Grecia, Atromitos, că vor să-l ia. Suntem în discuții, poate luăm și ceva bani pe el. Dacă tot a dispărut, măcar să obținem ceva", a spus Attila Hadnagy, director sportiv la Sepsi, la Pro Arena.
- Sepsi OSK i-a mai adus în această vară pe Ion Gheorghe, Rareș Ispas, Cosmin Matei, Francisco Junior, Denis Ciobotariu și Mario Rondon.
Etichete: liga 1 , cfr cluj , attila hadnagy , supercupa romaniei , sepsi , sepsi sfantu gheorghe , jonathan rodriguez
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...