Se schimbă sistemul de licențiere în Liga 1: investiții în juniori sau retrogradare! Cum arată topul academiilor
articol scris de Digi Sport03.11.2021, 21:32
Miercuri, 3 noiembrie, a avut loc o ședință a Comitetului Executiv din cadrul Federației Române de Fotbal.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Printre subiectele dezbătute s-a regăsit și schimbarea sistemului de licențiere pentru Liga 1, care va include și obligativitatea investițiilor în copii și juniori.
Se schimbă sistemul de licențiere în Liga 1
Concret, Răzvan Burleanu a anunțat că, echipele care nu vor investi 5% din venit în centrul de copii și juniori, în 2022, nu vor primi licența pentru Liga 1.
Din 2023, procentul care trebuie investit în juniori va crește gradual. Decizia nu a fost, însă, oficializată, acel lucru urmând să se întâmple, foarte probabil, luna viitoare.
”Am avut în primă lectură regulamentul de licențiere, urmând ca votul final să fie în decembrie. Sunt câteva elemente noi pe care le vom găsi în sistemul de licențiere, care fac referire la publicarea și auditarea veniturilor și cheltuielilor pentru centrele de copii și juniori. E pentru prima dată când se va întâmpla acest lucru.
Se va implementa un sistem, astfel încât, din 2022, 5% dintre venituri se vor duce în investițiile în centrul de copii și juniori. Acest procent va crește în 2023 la 6.5%, iar în 2024 la 7.5%”, a precizat Răzvan Burleanu.
U Craiova 1948 nu ar fi obținut licența dacă regulamentul ar fi fost acum în vigoare
Mai mult, Răzvan Burleanu a transmis că echipele care obțin 75 de puncte la clasificarea academiilor vor primi licența, cele care au între 60 și 75 de puncte vor fi amendate cu 100.000 de lei, iar cluburile care nu obțin nici 60 de puncte nu vor primi licența.
”Vom avea acel plafon minim, acel prag de 75 de puncte pentru obținerea licenței de Liga 1. Dacă un club se va situa în ecartul 60-75 de puncte va avea o penalitate financiară de 100.000 de lei și obligativitatea de a semna un acord cu FRF, prin care își ia obligația ca într-un an de zile să îndeplinească targetul de 75 de puncte.
Tot ce înseamnă sub 60 de puncte, duce la refuzarea licenței de Liga 1”, a explicat Răzvan Burleanu.
La ultima clasificare a academiilor, din luna iulie, un club din Liga 1, U Craiova 1948, nu a avut nici 60 de puncte, astfel că n-ar fi primit licența de Liga 1.
Cum arată clasificarea academiilor din România
Galerie Foto
Cum se calculează punctajul academiilor:
- Strategie și filosofie 10,4 %
- Echipe și jucători 12,6%
- Staff tehnic 19,7%
- Staff suport 7,1%
- Antrenamente și meciuri 9,6%
- Infrastructură și facilități 20,3%
- Rezultate 20,3%.
Etichete: licentiere liga 1 , centre de copii si juniori , razvan burleanu , academii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...