Galerie Foto FRF a publicat topul academiilor de copii și juniori din România! Cum arată clasamentul și cine este lider
articol scris de Digi Sport21.07.2021, 17:39
Federația Română de Fotbal a publicat astăzi, prin intermediul site-ului său oficial, un clasament al academiilor de copii și juniori din România.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Liderul a rămas neschimbat și de această dată. După fuziunea dintre FC Viitorul și Farul Constanța, tot gruparea de pe litoral este cea care reușește să se mențină pe primul loc în clasamentul federației pentru al treilea an la rând.
Farul Constanța conduce detașat topul academiilor din România
Conform celor de la FRF, 27 de academii au fost reevaluate în acest an, 31 au ales să își păstreze punctajul de anul trecut, iar 3 dintre acestea se află pentru prima dată în acest clasament.
Podiumul celor mai bune academii de fotbal din România este alcătuit de Farul Constanța (96,11 puncte), FCSB (90,25 puncte) și Csikszereda Miercurea Ciuc (86,70 puncte). Aflată anul trecut pe locul 3, academia celor de la Dinamo a scăzut până pe locul al nouălea (81.47 puncte).
Așa cum se menționează pe site-ul federației, 92,5% dintre cele 27 de academii intrate în procesul de reevaluare și-au mărit punctajul față de anul trecut. De asemenea, academiile care au înregistrat cel mai mare progres față de 2020 sunt CSA Steaua (+62,34 puncte), CSM Ploiești (+47,3 puncte) și LPS Viitorul Pitești (+31,09 puncte).
Galerie Foto
FRF a anunțat cum a fost realizat topul academiilor din România, acolo unde FCSB a crescut cel mai mult în ultimii ani.
Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.
Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.
Iată cele 7 domenii și ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:
Strategie și filozofie 10,4 %
Echipe și jucători 12,6%
Staff tehnic 19,7%
Staff suport 7,1%
Antrenamente și meciuri 9,6%
Infrastructură și facilități 20,3%
Rezultate 20,3%.
Etichete: liga 1 , juniori , academii , academii liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...