Se mai duce la FCSB? Cum a ales Constantin Budescu să se umple de bani. La fel a procedat și prima dată
articol scris de Digi Sport09.02.2021, 00:14
Constantin Budescu (31 de ani) i-a promis lui Gigi Becali (62 de ani) că la vară va semna cu FCSB, dar, până atunci, mijlocașul a ales să plece la Damak.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mijlocașul de creație a fost de acord cu un angajament valabil câteva luni, pentru care va fi recompensat cu suma de 600.000 de euro! Apoi, la vară, Budescu va redeveni liber de contract și va putea semna, dacă va dori, cu roș-albaștrii.
Cum a ales Constantin Budescu să se umple de bani. Cum a procedat în sezonul petrecut în China
Budescu a procedat oarecum la fel și înainte de a ajunge pentru prima dată la gruparea lui Gigi Becali, în vara lui 2017. Atunci venea după un sezon în China, dar petrecut mai mult prin țară. De altfel, înainte de a pleca în Asia, Becali îl curtase insistent pe mijlocaș, dar fără a-l convinge. Budi a ales atunci banii.
În mai puțin de 12 luni, petrecute la Dalian Yifang, conturile mijlocașului român s-au "umflat" atunci serios, deși a jucat numai 4 meciuri în tricoul chinezilor, până să se accidenteze, apoi să fie cedat la Astra.
Doar prima de instalare la Dalian a fost 500.000 de euro, iar la despărțire a primit 300.000 de euro. Acestor sume li se adaugă salariul pe 11 luni - doar 6 dintre ele petrecute în China, restul ca împrumut la Astra, care i-a suportat doar o parte din remunerație.
Budescu a denunţat unilateral contractul cu Astra. Azi şi-a luat la revedere de la colegi şi pleacă la Damak
Aşa cum aţi putut afla duminică seară pe digisport.ro, Budescu s-a înţeles cu saudiţii de la Damak şi semnează un contract până la finele campionatului pentru un salariu total de 600.000 de euro.
- Damak este pe locul 15 în Arabia Saudită, cu 13 puncte din 17 meciuri. Acelaşi număr de puncte îl are şi Al Ain, echipa de pe ultimul loc, dar cu un meci mai puţin
De când s-a întors în România, de fiecare dată în a doua zi după trecerea termenului de 60 de zile în care trebuia să-şi primească restanţele, Budescu notifica clubul. Iar în maximum 15 zile îşi primea bani. Acum nu şi i-a mai luat şi a denunţat unilateral contractul pentru a pleca la Damak.
Adică genul de acţiune făcut şi de jucătorii lui Dinamo care s-au săturat de aşteptare pentru a-şi primi drepturile şi au denunţat contractul. Dacă voia să plece la o altă echipă în Liga 1, Budescu trebuia să aştepte o decizie definitivă de la Comisiile FRF.
Etichete: gigi becali , constantin budescu , transferuri fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...