Schumacher a condus primul antrenament la Oțelul, cu 20 de jucători. Vine și Szekely!
23.06.2014, 20:37Constantin Schumacher a condus primul antrenament al Oțelului Galați, luni, în ziua reunirii. Fostul mijlocaș din Giulești, care cu o zi în urmă a participat, la Ploiești, la un meci de old boys între gloriile de la Petrolul și gloriile de la Rapid (VIDEO și DETALII AICI), a avut sub comandă 20 de jucători în prima zi de lucru.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Noutățile de la Galați au fost atacantul Marius Bâtfoi (24 de ani), crescut la Steaua, care a și participat la antrenament. De asemenea, la reunire au apărut și doi jucători promovați de la echipa a doua: mijlocașul Cosmin Stoian și fundașul Adrian Rusu.
Lotul Oțelului la reunire:
Portar: Gabriel Abraham;
Fundași: Enes Sipovic, Andrei Marus, Samoel Cojoc, Andrei Miron, Lucian Murgoci, Cristian Sîrghi, Dan Popescu, Robert Moglan, Silviu Ilie, Adrian Rusu, Constantin Mișelăricu;
Mijlocași: Florin Lovin, Ciprian Milea, Cosmin Stoian, Alexandru Zaharia, Marquinhos, Georgel Pungă;
Atacanți: Alexandru Tudorie, Marius Bâtfoi.
Un alt jucător așteptat la pregătiri este Janos Szkeley, fotbalist cu care conducerea susține că se află în discuții avansate. Fostul stelist ar fi trebuit să se prezinte încă de la reunire, însă a fost învoit, fiindcă soția sa a născut, după cum informează site-ul dunăreabăstrână.ro. Gălățenii mai așteaptă și un atacant, pe Cristian Cristea (26 de ani), care vine din Australia, unde a jucat la Southersn Stars FC.
"Vor mai pleca dintre jucători, nu rămân toți cei prezenți la reunire. Îmi doresc toţi jucătorii care sunt sub contract, dar doar dacă se implică activ. Nu s-au făcut încă plăţile restante către jucători, dar vom rezolva şi această problemă.", a spus Lucian Ciofoaia, administratorul special al clubului, potrivit sursei citate.
Constantin Schumacher va rămâne pe postul de antrenor secund, după ce conducerea va instala un tehnician străin. Luni, la primul antrenament, a fost ajutat de Cristian Brăneț și de Daniel Florea.
Pe 30 iunie, gălățenii vor pleca într-un cantonament în Slovacia.
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: constantin schumacher otelul galati , reunire otelul lot , otelul reunire liga 1 , janos szekely otelul revenire
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
A murit Gabriel Cotabiță, unul dintre cei mai îndrăgiți artiși pop din țara noastră. Cântărețul s-a...