Schimbă defensiva ”tip”: ce formulă pregătește FCSB pentru derby-ul cu CFR Cluj
articol scris de Digi Sport16.04.2022, 23:54
FCSB se deplasează la Cluj pentru meciul cu CFR de duminică, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, în urma căruia poate reintra în cursa pentru titlu.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
În săptămâna partidei, Toni Petrea a primit o veste proastă: nu se va putea baza pe Paulo Vinicius, din cauza unei probleme medicale.
Schimbă defensiva ”tip”: ce formulă pregătește FCSB pentru derby-ul cu CFR Cluj
Fundașul brazilian revenise de curând după a altă accidentare și fusese integralist cu Universitatea Craiova și FC Voluntari, însă va rata duelul de la Cluj, potrivit As.ro.
Paulo Vinicius, ”stâlpul defensivei” FCSB-ului din acest sezon, va fi înlocuit cu Andrei Miron în centrul apărării, unde fostul jucător de la FC Botoșani va face ”cuplu” cu Iulian Cristea.
Paulo Vinicius nu va fi singurul jucător din defensiva ”tip” a FCSB-ului din acest sezon care nu va evolua la Cluj. În aceeași situație este și Valentin Crețu, înlocuit cu Ovidiu Popescu și la partida de runda trecută cu FC Voluntari, din cauza evoluțiilor din ultimul timp, care au lăsat de dorit.
Ovidiu Popescu a fost unul dintre cei mai buni jucători ai FCSB-ului pe Arena Națională, astfel că, aproape sigur, își va păstra locul în formula de start și la Cluj.
Cum poate arăta FCSB cu CFR Cluj:
- Târnovanu - Ov. Popescu, Cristea, Miron, Radunovic - Edjouma, Șut, Olaru - I. Stoica, Tănase, Oct. Popescu
CFR Cluj, avans de cinci puncte în fața FCSB-ului
După etapa a patra a play-off-ului, FCSB a reușit să se apropie la cinci puncte de CFR, ca urmare a victoriei, 4-0, cu FC Voluntari și a înfrângerii suferite de clujeni la Craiova, 2-3.
O victorie la Cluj ar relansa lupta pentru câștigarea campionatului, dar, în același timp, Gigi Becali a recunoscut că și un egal ar face-0 pe CFR în proporție imensă campioană.
”Dacă ne bate CFR, la revedere. Și la egal e 95% gata. Mi-e teamă și de emoția jucătorilor, dar le transmit că n-au de ce să aibă emoții. Dacă ești fotbalist, îți dai seama că ești mai valoros, diferența e mare de valoare.
Dacă noi câștigăm, e 50-50, pentru că suntem la mâna noastră, avem valoare mai mare și chiar înclin balanța către noi, 51-49”, a declarat Gigi Becali, la Liga Digisport.
Etichete: valentin cretu , andrei miron , ovidiu popescu , paulo vinicius , cfr cluj fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...