Scandal în Bănie! Un jucător al Craiovei apare în tricoul lui Dinamo. "Fără respect!"
06.01.2016, 14:29Situația de la CSU Craiova este una destul de agitată în acest început de an. Din cauza problemelor financiare acute, cei din conducere se gândesc să se despartă de fotbaliștii cu salarii mari, cum este cazul lui Bălgrădean, Ferfelea și Curelea, dar nu este exclus să plece și alți jucători în funcție de oferte.
Steaua și-a arătat disponibilitatea de a-i transfera pe Ivan, Vătăjelu, Mateiu și Bancu, dar oficialii oltenilor par deocamdată de neînduplecat. Una peste alta, atmosfera este departe de a fi una liniștită. În plus, nici fanii nu sunt de acord cu ce se întâmplă prin club.
Cotidianul ”Cuvîntul Libertății” a publicat un material în care a specificat faptul că doi dintre cei mai promițători juniori ai craiovenilor simpatizează cu cele două mari forțe din București.
Cei incriminați sunt mijlocașul Sergiu Jurj și fundașul central Raul Hreniuc, aduși în 2014 de la Școala Ardealul.
”Jurj şi familia apăreau într-o fotografie pe facebook chiar în ziua meciului dintre Steaua şi Universitatea Craiova, însoţită de un mesaj de felicitări scris de tatăl lui Jurj pentru Reghecampf şi Papp, acesta din urmă marcând în poarta Craiovei”, se arată în sursa citată.
Și Hreniuc (foto) a intrat în colimatorul fanilor, după ce a publicat pe contul său de facebook o poză în care apare cu tricoul lui Dinamo.
”Fără niciun respect faţă de istoria Universităţii Craiova şi faţă de suporteri, un junior al Știinţei îşi afişează mândru simpatiile faţă de miliţieni. Este clar cât spirit alb-albastru li se insuflă la club, dacă ’speranţele’ exultă pe facebook cu simbolistica rivalelor de o viaţă”, a fost replica suporterilor pe craiova-maxima.ro.
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Etichete: csu craiova , scandal csu craiova , scandal juniori csu craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Românii sunt chemați la urne, duminică, 24 noiembrie, pentru a vota în primul tur al alegerilor...