Săpunaru, după prima victorie a Rapidului în acest sezon: ”Șumi e fratele meu! E frustrant că nu am câștigat până acum”
articol scris de Digi Sport24.08.2024, 01:22
La primul meci cu Marius Șumudică pe bancă, Rapid s-a impus la Iași, 2-1 în fața celor de la Poli, și a obținut prima victorie din acest sezon de SuperLigă.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pașcanu a deschis scorul în finalul primei reprize, iar Rareș Pop a majorat avantajul giuleștenilor în minutul 53, cu o execuție frumoasă. Teixeira a marcat golul meciului în minutul 78, cu un șut de la distanță, fără nicio șansă pentru portarul Siegrist, care a fost cel mai bun jucător al oaspeților.
Cristi Săpunaru, după Poli Iași - Rapid 1-2: ”Îmi doresc să joc. Fotbalul e viața mea”
În urma acestui rezultat, Rapid a urcat, cel puțin provizoriu pe locul 6, cu 8 puncte, în timp ce Poli Iași se află pe 10, cu 7 puncte.
La flash-interviu, Cristi Săpunaru, căpitanul Rapidului, titular în premieră în acest sezon, s-a declarat mulțumit de rezultatul din Copou și a vorbit despre venirea lui Marius Șumudică la cârma echipei.
- Săpunaru, accidentat, a fost schimbat în minutul 55.
”Un meci bun, foarte multe ocazii de a închide meciul. O echipă bună a Iașiului, care joacă bine acasă. Suntem fericiți pentru cele 3 puncte. Bine, m-a durut piciorul. Mă simt bine, îmi doresc să joc. Fotbalul e viața mea. Am stat pe bancă la început, după care m-am accidentat mai rău și a vrut să mă folosească, nu am putut, am avut dureri.
Apoi am făcut tratamentul și acum am spus că joc cât pot și am rezistat până în minutul 55. Mă bucur pentru el (n.r.- pentru Șumudică), a venit acasă, ăsta e cadoul nostru pentru el. Rapid nu e de locul 12-13. E frustrant că nu am câștigat până acum.
Nu dau vina pe nimeni, e vina comună, a jucătorilor și a antrenorului. A schimbat mentalitatea (n.r.- Șumudică), știe să schimbe o echipă din mers, îl cunosc. Nu am lucrat nimic tactic, nu a fost timp. E fratele meu mai mare, mă știu cu el de peste 20 de ani, aș face orice pentru el, pentru Rapid.
E visul meu să-mi închei cariera la Rapid. Trebuie să ne facem treaba, cu Șumi avem șanse mult mai mari să ne atingem obiectivul. Nu vreau să spun că nu aveam și cu Neil Lennon, dar nu ne-a ieșit”, a spus Săpunaru.
VIDEO Rezumat Poli Iași - Rapid 1-2
Etichete: cristi sapunaru , jucator rapid , poli iasi - rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...