Video Alexandru Pașcanu, primul gol după 4 ani în SuperLiga. Ce a făcut imediat după ce a marcat
articol scris de Digi Sport23.08.2024, 23:15
Alexandru Pașcanu (25 de ani) a fost trimis pe teren din primul minut de către Marius Șumudică la meciul de la Iași, Poli - Rapid.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Pașcanu, primul gol după 4 ani. S-a dus direct la Șumudică
Fundașul, născut la Bârlad, a făcut pereche în centrul defensivei cu Săpunaru Cristian (40 de ani), iar încrederea antrenorului a răsplătit-o prin singurul gol valid marcat în prima repriză a partidei din Copou.
A mai marcat și Burmaz, în minutul 8, dar golul a fost anulat de VAR.
În minutul 44, Petrila, aflat undeva în stânga, aproape de linia de aut, a centrat foarte bine în careu, iar Pașcanu, care a plutit peste toată lumea, a reluat cu capul la colțul lung.
Imediat după ce a marcat primul său gol pentru Rapid, primul său gol în ”era Șumudică”, primul său gol după o pauză de patru ani și al doilea all-time de când e în România, Pașcanu s-a dus glonț la Șumudică, iar cei doi s-au îmbrățișat.
De altfel, și ceilalți jucători au venit la margine, iar Șumudică a profitat. L-a luat în brațe și pe Manea, l-a pupat pe obraz pe Săpunaru și a profitat de ocazie pentru a le mai da sfaturi elevilor săi.
VIDEO cu golul marcat de Alexandru Pașcanu, în Poli Iași - Rapid
Pașcanu, la al doilea său gol în România
Născut la Bârlad, Pașcanu a început fotbalul în Anglia, unde a fost legitimat la Leicester U18. Apoi, în vara lui 2019, CFR Cluj l-a transferat de la Leicester U21. Internaționalul român nu a convins în Gruia, astfel că în iarna lui 2020 a fost cedat la FC Voluntari.
Pentru ilfoveni, Pașcanu a jucat mai mult și a reușit să marcheze și un gol. La 9 matie 2020, el marca un gol important, în minutu 90, prin care Voluntari obținea in-extremis un punct, pe teren propriu, cu Hermannstadt, scor 1-1.
În vara lui 2020, Pașcanu a revenit la CFR Cluj, dar doar pentru a fi cedat mai apoi la Ponferadina, în Spania.
Pașcanu a revenit astfel în România, după patru ani de Spania, fiind achiziționat de Rapid.
- Un milion de euro este cota de piață a lui Alex Pașcanu, potrivit transfermarkt.com.
Etichete: marius sumudica , alexandru pascanu , borisav burmaz , poli iasi - rapid video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...