Şanse minime ca Raul Rusescu să revină la Steaua
23.08.2013, 16:10Raul Rusescu (25 de ani) a fost transferat în această vară de la Steaua la FC Sevilla, iar campioana României a obţinut în schimbul golgheterului ei suma de 2,5 milioane de euro.
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Rusescu nu a fost însă convocat pentru ultimele două meciuri oficiale disputate de noua sa formaţie în acest sezon. Antrenorul Unai Emery nu se bazează pe serviciile sale şi, de curând, a apărut ipoteza unui eventual împrumut la Steaua.
Impresarul Victor Becali a comentat pe marginea acestui subiect şi a dezvăluit că şansele ca Rusescu să revină la formaţia roş-albastră sunt minime.
"Giovanni a fost întrebat de Rusescu de ce nu joacă, după care jucătorului i-a fost promis că se va discuta cu conducerea spaniolilor pentru a vedea care sunt motivele. La împrumut s-a ajuns în eventualitatea în care clubul chiar nu-şi va pune baza în el, dar nu cred că se va ajunge la această situaţie", a declarat Victor Becali la Sport Total FM.
Acesta s-a referit şi la returul de la Varşovia, pe care Steaua îl va disputa cu Legia, în play-off-ul Champions League.
"Steaua are forţa de a câştiga în Polonia, deşi Pintilii este o absenţă importantă. Legia pare o echipă greoaie, dar jucătorii sunt solizi şi disciplinaţi, iar antrenorul simte jocul. Chiricheş poate juca fără probleme pentru Steaua în Europa şi o poate face şi pentru Tottenham. El este accidentat şi nu a fost folosit pentru că nu s-a putut baza pe el, nicidecum alte motive", a mai declarat impresarul.
Etichete: steaua , raul rusescu , sevilla , rusescu la steaua , imprumut rusescu steaua , victor becali despre rusescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...