Exclusiv ”S-au înțeles!” Bratu și Dinamo au ajuns la un numitor comun! 3 nume pe lista lui Negoiță
23.09.2018, 00:16Despărțirea dintre Florin Bratu și Dinamo este iminentă. Anunțul a fost făcut de Narcis Răducan, pentru Digi Sport. Chiar dacă nu s-a rupt contractul încă, cele două părți au ajuns la o înțelegere.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”Am înțeles că au ajuns la un numitor comun pentru despărțire. Nu e oficial, nu s-a semnat, dar s-au înțeles”, a spus Narcis Răducan, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
În acest moment, pe lista lui Ionuț Negoiță se află trei antrenori. Claudiu Niculescu, Dan Alexa și un tehnician străin, care a mai pregătit echipe din Liga 1. Dacă ”Claugol” a mai fost aproape în două rânduri de gruparea din ”Ștefan cel Mare”, ”Chirurgul” Alexa are o mare problemă cu fanii dinamoviști.
”Suntem împotriva numitului Dan Alexa!”, a fost un mesaj postat pe contul oficial de facebook al Peluzei ”Cătălin Hâldan”.
În caz că Dinamo nu va numi un nou antrenor în următoarele zile, Iulian Mihaescu va fi cel care va conduce echipa în meciul din șaisprezecimile Cupei României cu Dacia Unirea Brăila. Duelul va fi marți, de la ora 21:30, pe Digi Sport 1 și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro.
Faptul că Bratu este istorie la Dinamo a fost indicat și de întâmplările petrecute sâmbătă dimineață. Chiar dacă antrenorul s-a prezentat la stadion, secundul Mihăescu a fost cel care a condus antrenamentul.
Etichete: claudiu niculescu , florin bratu , dan alexa , ionut negoita , florin bratu dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova „nu este...