S-a supărat ”Regele”! ”Am hotărât să nu mai vorbesc”. Ce l-a deranjat pe Hagi, după meciul cu Astra
31.03.2017, 15:13Gică Hagi a emis, vineri, un comunicat în care se arată dezamăgit de ce a apărut în presă după declarațiie pe care le-a dat după partida din Cupa României cu Astra, încheiată cu victoria giurgiuvenilor cu scorul de 3-1. Antrenorul celor de la Viitorul este de părere că a fost înțeles greșit și susține că nu va mai vorbi cu presa despre altceva în afară de proiectele sale.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
”După conferința de presă de aseară vreau să rămâneți cu două aspecte importante legate de mine.
1. În România voi continua proiectul meu de suflet Academia de Fotbal Gheorghe Hagi și FC Viitorul cu obiectivul de a forma tineri competitivi și a încerca să devii cel mai bun prin muncă. Nimeni nu se naște cel mai bun, doar devii cel mai bun prin muncă.
2. Având în vedere că orice opinii / păreri pe care le am despre fotbalul românesc sau colegi sunt considerate atacuri, înțepături, interpretate că aș avea anumite interese etc. am luat decizia ca cel mai bun lucru pe care să-l fac pe o perioadă nedeterminată este să nu mai vorbesc. În continuare rămân deschis comunicării cu dumneavoastră, însă doar despre proiectele în care sunt implicat. Totodată, vă transmit foarte clar că nu vizez vreo funcție administrativă sau tehnică legată de destinele fotbalului românesc.
Pe viitor, sper să avem parte și să ne bucurăm împreună de succesele loturilor naționale ale României, creând o nouă generație care să aibă performanțe și rezultate mai bune ca ale generației noastre.
Cu respect, Gheorghe Hagi”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al celor de la FC Viitorul.
La finalul partidei, cu Astra Giurgiu, la conferința de presă, Gheorghe Hagi a vorbit despre posibilitatea de a mai antrena prima reprezentativă a României.
”Nu îmi doresc și nu o să antrenez echipa națională. Niciodată! E mai simplu așa, ca să nu atac pe nimeni, să nu se simtă nimeni. Popescu s-a retras, acum mă retrag eu”, a spus ”Regele”.
Hagi a făcut apoi trimitere la Dan Petrescu care nu ar refuza o eventuală ofertă din partea Federaţiei Române de Fotbal. ”Petrescu am văzut că e pe joc de glezne. E meseria lui. Eu cu Popescu ne-am retras, din orice joc”.
PROGRAMUL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: gica hagi , viitorul , comunicat hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Metrorex propune majorarea tarifelor de călătorie începând cu 1 ianuarie, potrivit unui proiect de...