S-a executat primul bilet la ordin al lui Valerii Moraru. Cu cât împrumută omul de afaceri Rapidul
04.10.2014, 13:25La peste două luni distanţă de la preluarea pachetului majoritar de acţiuni al Rapidului, în contul clubului au intrat vineri 250.000 de lei, adică peste 50.000 de euro, o zecime din împrumutul cu care Valerii Moraru s-a angajat să susţine echipa în sezonul 2014-2015. Din aceşti bani, s-a plătit salariul pe luna august şi pentru ceilalţi angajaţi de la club în afara fotbaliştilor.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Cu o zi înainte, doar jucătorii care aveau conturi bancare primiseră salariul pe luna august, din sumele existente în cont, insuficiente însă pentru ca toată lumea să-şi ia banii. Biletul la ordin trebuia executat pe 30 septembrie, dar acest lucru s-a întâmplat abia după trei zile.
În urma unei decizii a jucătorilor, de acum încolo restanţele pentru cei care nu mai sunt la club vor fi achitate din drepturile TV, livrate la solicitarea administratorului judiciar Cristina Andronache de către Liga Profesionistă de Fotbal direct în conturile celor care trebuie să-şi primească restanţele.
De acum şi până în iunie, la finalul fiecărei luni, Rapid va primi de la Valerii Moraru câte 250.000 de lei sub formă de împrumut. În acest sens au fost emise cele 10 bilete la ordin de valori egale, primul dintre ele fiind executat pe 3 octombrie. De asemenea, de când Moraru a devenit acţionar majoritar, firmele acestuia au mai vărsat în contul clubului echivalentul a 30.000 de euro, parte din contractul de publicitate de 300.000 semnat cu Rapid.
Etichete: rapid , imprumut , valerii moraru , primul bilet la ordin , 250.000 de lei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...