Roș-albaștrii câștigă greu cu Dinamo, pe arena din Ghencea. Doar două victorii reuşite în ultimii 9 ani!
13.02.2014, 13:05Din 2005 încoace, între Steaua și Dinamo s-au disputat șapte partide în Ghencea, iar bilanțul este de partea roș-albilor!
Derby-ul fotbalului românesc, programat în etapa a 21-a a Ligii 1, dintre Steaua și Dinamo, care inițial a fost programat sâmbătă, 1 martie, de la ora 21:00, pe ”Arena Națională”, are șanse considerabile fie de a se disputa într-o altă zi, fie tot în prima zi din primăvară, dar în Ghencea (DETALII AICI).
Dincolo de faptul că mutarea partidei pe Stadionul Steaua ar aduce de la sine încasări pe sfert din cât ar obține roș-albaștrii din bilete dacă derby-ul s-ar juca pe cel mai mare stadion din țară, nici statistica nu este de partea elevilor lui Reghecampf.
Începând cu 10 aprilie 2005, când Steaua a învins pe Dinamo cu 1-0, gol Nicolae Dică, pe Ghencea s-au disputat șapte astfel de partide. Roș-albaștrii au câștigat doar două, în timp ce ”câinii” au defilat de trei ori, alte două întâlniri încheindu-se la egalitate.
Ultima victorie a lui Dinamo, obținută în fieful Stelei, s-a petrecut în sezonul 2010-2011, când roș-albii s-au impus grație golului marcat de Torje. Tocmai de aceea, elevii lui Flavius Stoican n-ar zice deloc nu dacă, până la urmă, se va decide ca marele meci să se joace în Ghencea.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Din 2007 nu a mai câştigat Steaua marele derby în Ghencea. Golul lui Neaga a decis rezultatul final al partidei, în minutul 67.
Steaua - Dinamo, în Ghencea, în ultimii 9 ani
25 aprilie 2011
Steaua - Dinamo 0-1
(Torje 62)
30 august 2009
Steaua - Dinamo 0-1
(Tamaş 30)
8 mai 2009
Steaua - Dinamo 1-1
(Bicfalvi 81 / Cl. Niculescu 88)
24 noiembrie 2007
Steaua - Dinamo 1-0
(Neaga 67)
7 aprilie 2007
Steaua - Dinamo 2-4
(V. Badea 47, Thereau 90+5 / C. Munteanu 7, Dănciulescu 22, Cl. Niculescu 32 şi 50)
18 septembrie 2005
Steaua - Dinamo 2-2
(Goian 6, N. Dică 15 / Zicu 41, Bălţoi 87)
10 aprilie 2005
Steaua - Dinamo 1-0
(N. Dică 10)
În schimb, roș-albii n-au mai obținut niciun punct în derby-urile cu Steaua, de când a fost inaugurată ”Arena Națională”. S-au disputat cinci derby-uri de atunci, dar patru dintre ele s-au jucat pe arena de cinci stele, cu peste 40.000 de oameni în tribune, și unul singur în ”Ştefan cel Mare”. În toate s-a impus Steaua (DETALII AICI).
Etichete: steaua-dinamo , steaua dinamo spectatori , steaua dinamo ghencea , derby de romania ghencea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...