Românul care creionează echipamente de joc pentru Liga 1. ”Jucătorii intră pe teren purtând tricourile mele!”
15.11.2018, 09:51Într-o perioadă în care tot mai puține cluburi din Liga 1 pun preț pe ”imagine”, un român este mândru că poate creiona echipamente de joc pentru echipele de fotbal. Este vorba despre Alexandru Istrătucă (22 de ani) din Vaslui. Pe vremea când era puști, Istrătucă a simțit că este atras de tricourile jucătorilor, de designurile acestora și a început să lucreze. În prezent, Istrătucă a ajuns să lucreze pentru o echipă din Liga 1. FC Botoșani a început să îmbrace din prima etapă a returului sezonului regulat noile tricouri, marca Errea, dar care au fost ”desenate” de tânărul vasluian.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
"Am început din curiozitate. Lucram în Photoshop şi mi-am dat seama că îmi place, de mic fiind pasionat de tricourile jucătorilor. Toate aceste lucruri le-am învăţat acasă, de unul singur. În schimb le-am propus celor de la federaţie un set de echipamente, au fost încântaţi, dar aveau deja pregătite noile modele. Sper ca pe viitor să reuşesc să realizez design-ul pentru echipa naţională.
Cluburile din Liga 1 nu sunt interesate de estetică, de felul în care se îmbracă. Majoritatea au echipamente 'teamwear', nimic personalizat. Doar cei de la Dinamo au un echipament personalizat, care este foarte frumos”, a spus Alexandru Istrătucă, pentru prosport.ro.
Alexandru Istrătucă a explicat, mai apoi, și cum a ajuns să colaboreze cu FC Botoșani. ”M-au contactat pe Facebook. Asta undeva prin vară, datorită articolelor apărute despre mine în trecut. A trebuit să propun patru variante, iar aceasta a fost aleasă. Este ceva mai modern. E primul club din Liga 1 care m-a contactat.
Este un obiectiv îndeplinit, un mare pas înainte pentru mine. Mă simt bine când mă gândesc la faptul că un club din prima ligă îmi poartă creaţiile. Jucătorii intră pe teren purtând tricourile mele, la fel şi suporterii în tribune. E un sentiment plăcut. Nu am o garanţie că vom colabora şi pe viitor. Am colaborat doar pentru acest proiect”, a povestit tânărul om de afaceri din Vaslui.
Alexandru Istrătucă: ”Doar FCSB are echipament premium în Liga 1!”
Dintre echipele din Liga 1, Alexandru Istrătucă susține că doar FCSB are în acest moment echipament premium.
”Eu unul prefer o companie mai mică, dar care să se implice în crearea unui echipament propriu, decât una cu nume, care să-ţi ofere un model din anii trecuţi. Spre exemplu cum era FC Botoşani. Aveau echipamente Nike, dar erau modele vechi, de acum câţiva ani. Cei de la Viitorul au de asemenea un echipament care nu este Premium, doar cel al FCSB-ului intră în această categorie. Broderia este diversă, nu au aceleaşi inserţii de ventilaţie", a mai spus Alexandru Istrătucă.
Etichete: echipamente liga 1 , tricouri echipe liga 1 , meciuri liga1 , meciuri fc botosani , alexandru istratuca
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...