Revenire la Steaua! Lucian Filip s-a antrenat normal şi e apt pentru meciul cu Pandurii
26.03.2016, 21:21Lucian Filip şi-a revenit după accidentare şi s-a antrenat pentru prima oară normal, alături de coechipierii de la Steaua. Mijlocaşul la închidere va fi apt pentru partida cu Pandurii, de la mijlocul săptămânii viitoare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Accidentat în partida cu Dinamo din Cupă, Filip i-a lipsit mult lui Reghecampf, în condiţiile în care Bourceanu şi Muniru nu au avut prestaţii extraordinare. Fotbalistul spera să meargă, alături de Marica, la celebrul vraci Marijana, însă nu a primit acceptul lui Becali.
El a trebuit să se refacă bazându-se exclusiv pe "medicina occidentală", însă staff-ul medical al campioanei a reuşit o mică minune. Deşi iniţial se estimase că Filip va fi bun de joc după 10 aprilie, organismul său s-a recuperat excelent. De câteva zile începuse alergările uşoare, iar astăzi a primit acceptul doctorilor să se antreneze normal, alături de ceilalţi coechipieri.
El va face astfel parte din lotul pentru meciul cu Pandurii, transmis în direct de Digi Sport 1 miercuri, de la ora 21:00. Cel mai probabil nu va fi încă titular, dar va reprezenta o soluţie pentru repriza secundă.
Marica, în schimb, s-a antrenat toată săptămâna normal şi va fi titular în confruntarea cu gorjenii.
Etichete: lucian filip , filip accidentare , accidentare filip
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...