Revenire la FCSB, cu doar două zile înaintea meciului cu FC Botoșani
articol scris de Digi Sport24.02.2024, 17:51
Joyskim Dawa (27 de ani) s-a întors în România vineri, cu două zile înaintea meciului FCSB - FC Botoșani, care se joacă duminică, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Chiar dacă stoperul camerunez a stat o săptămână în Franța, unde s-a deplasat pentru a fi alături de soția care tocmai născuse, și nu s-a antrenat cu echipa, este apt de joc pe Arena Națională.
Joyskim Dawa, apt de joc pentru FCSB - FC Botoșani
Cum FCSB se confruntă cu probleme în zona fundașilor centrali, pentru că Siyabonga Ngezana este incert din cauza unei probleme medicale, Joyskim Dawa va fi, foarte probabil, titular cu FC Botoșani.
”Este fericit, se simte bine. Cel mai important este că e pregătit, într-o formă bună. Va face parte din lot pentru meciul de mâine. A văzut gluma de săptămâna trecută (n.r. detalii, AICI), mi-a dat mesaj imediat și a râs. E un băiat bun”, a declarat Elias Charalambous, la conferința de presă premergătoare jocului.
S-a refăcut Alexandru Băluță
Alexandru Băluță, și el indisponibil la meciul cu ”U” Cluj, din cauza unor probleme de sănătate, s-a refăcut.
Atacantul s-a antrenat normal cu echipa și este apt de joc la duelul cu FC Botoșani.
Echipa probabilă a FCSB-ului pentru meciul cu FC Botoșani: Târnovanu - Antwi, Ov. Popescu, Dawa, Radunovic - Lixandru, Șut, Olaru - Oct. Popescu, Băluță, Coman
Etichete: elias charalambous , joyskim dawa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...