Remarcatul lui Kopic, după ce Dinamo a învins-o fără drept de apel pe Petrolul: ”Are ceva special!”
articol scris de Digi Sport22.07.2024, 00:45
Dinamo a învins-o de o manieră categorică pe Petrolul Ploiești, scor 4-1, într-un meci din etapa a doua a SuperLigii României.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Abdallah, Cîrjan, Selmani și Politic (din penalty) au fost cei care au înscris golurile ”Câinilor” care au consemnat o victorie clară, în timp ce pentru ploieșteni a marcat Valentin Țicu.
În urma acestui rezultat, formația lui Zeljko Kopic a adunat trei puncte, întrucât a pierdut în prima etapă contra celor de la CFR Cluj, scor 2-3.
Zeljko Kopic, după Dinamo - Petrolul Ploiești: ”Am văzut că are ceva special (n.r.-Cîrjan)”
Zeljko Kopic a fost prezent la flash-interviu, iar antrenorul croat a oferit primele reacții după victoria convingătoare a formației sale. Acesta s-a declarat extrem de mulțumit de prestația jucătorilor săi, însă este conștient că echipa mai are lucruri de îmbunătățit.
Mai mult, antrenorul croat a avut cuvinte de laudă la adresa lui Cătălin Cîrjan, cel care a recidivat și în partida cu Petrolul, după ce a înscris și în prima etapă contra celor de la CFR Cluj.
”Bineînțeles că mai avem lucruri de îmbunătățit, dar am văzut lucruri pozitive în această seară. Cred că am meritat să câștigăm la trei goluri diferență.
Trebuie să rămânem pe aceeași strategie. Această perioadă de tranziție este foarte importantă pentru Dinamo.
Ar fi perfect să avem mereu eficiență 100%, dar nu o să fie mereu așa. Trebuie să fim și mai puternici la mijloc, să fim și mai puternici în dueluri.
Nu e vorba doar să înțeleagă ce le spun, contează și momentul în care vorbim. În sezonul trecut era o presiune foarte mare, dar acum e o energie diferită, aceea de a produce un fotbal bun.
Anul trecut l-am avut pe Pavicic care a fost excelent, iar acum îl avem pe Cîrjan. Am văzut că are ceva special, ceva nu e găsești la orice jucător. Mai sunt multe lucruri de îmbunătățit, dar a înscris goluri frumoase și cred că o să joace și mai bine.
Selmani a venit în iarnă și n-a fost într-o formă fizică bună, toată lumea a putut vedea asta. A muncit mult, iar acum traversează o formă mai bună, aleargă mult și ne permite să fim compacți, sunt mulțumit de el”, a declarat Zeljko Kopic la flash-interviu.
Etichete: dinamo , zeljko kopic , dinamo - petrolul ploiesti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Trei poliţişti au fost spitalizaţi, în dimineața de Crăciun, după ce autospeciala în care se aflau...