Video Reghecampf: ”Așa se întâmplă când îți bați joc de fotbal! Felicitări celor de la Viitorul”
18.03.2017, 23:10VIDEO FC Viitorul - Steaua 3-1. Laurențiu Reghecampf (41 de ani), antrenorul roș-albaștrilor, a fost sincer la finalul partidei de la Ovidiu și a recunoscut superioritatea echipei lui Gică Hagi.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
”Trebuie să fim bărbați și să le transmitem felicitări celor de la Viitorul, pentru victoria obținută în acest meci. Din păcate pentru noi, am făcut multe greșeli care ne-au costat.
Apoi, a fost eliminarea lui Tamaș, care nu avea voie să facă fault acolo, la mijlocul terenului, mai ales că Purece era cu spatele la poartă. Este clar că ne va lipsi, pentru că este un jucător important pentru noi.
Din minutul 17, toate planurile noastre s-au dat peste cap. Ce să analizăm? Să analizăm anumite momente, da. Trebuia să intrăm la pauză cu 1-0, dacă aveam o altă atitudine când am ajuns în fața porții. Jakolis trebuia să-i dea pasă lui Ovidiu Popescu sau să încercerce să tragă, lovitura de cap a lui Bălașa, trebuia să se ducă mai hotărât spre minge, poate și Marko dacă-și dădea drumul mai devreme, faza lui Muniru, trebuia să reacționeze altfel. Sigur, și-au dorit, dar nu e suficient, pentru că nu au dat dovadă de concentrare și maturitate în anumite momente”, a spus Reghe, la flash-interviul acordat pentru ”Fotbal Club”, de la Digi Sport.
”Să vorbim de alibi? Eu nu vreau alibi, vreau să vorbesc despre ce fac eu ca antrenor”
Întrebat dacă arbitrajul a fost unul corect și dacă prestația lui Hațegan a influențat negativ scorul final, Reghe a replicat:
”Haideți să fim serioși. Eu nu vreau să vorbesc de arbitraj, nici nu are rost. Să vorbim de alibi? Eu nu vreau alibi, eu vreau să vorbesc despre ce fac eu ca antrenor și despre ceea ce au făcut jucătorii pe teren. Despre arbitri să vorbească alți oameni.
Pentru mine, în momentul de față, important este rezultatul și faptul că cei de la Viitorul ne-au marcat trei goluri și noi am dat doar unul. Ăsta este adevărul și despre acest lucru vreau să discut”, a mai spus antrenorul.
”În momentul în care vrei să fii campion, trebuie să și lupți!”
Reghe a explicat și de ce a jucat în sistemul 4-3-3.
”Ne-am gândit să-i blocăm sus, să nu-i lăsăm să paseze, cred că ne-a reușit, dar hai să ne oprim, pentru că după eliminare s-a schimbat totul.
Sunt foarte încrezător în continuare, în șansele noastre și spun asta analizând și modul în care am primit noi golurile în acest meci. La faza golului doi Enache s-a oprit, n-ai cum să te oprești, este război! El știe acest lucru, în momentul în care intri pe teren și vrei să fii campion, trebuie să lupți. OK, ți-a dat cu cotul, n-a văzut arbitrul, dar nu te poți aștepta de la cei de la Viitorul să dea mingea afară.
Aia e, șutul lui Morar..., n-a vrut să tragă la poartă, gol! Faza golului unu, Enache, Bălașa, singuri contra lui Coman, n-avem voie să-l lăsam să marcheze.
Se vor mai întâmpla multe lucruri, meciuri dificile, va urma și Cupa Româniaie pentru Dinamo, Astra, Craiova, vor avea un program mai greu, se va juca cu trofeul pe masă”, a mai spus tehnicianul vicecampioanei.
”Te-a lovit? Nu contează, trebuie să te ridici pentru a-ți apăra poarta!”
Posibilitatea de a rata obiectivul major al sezonului și mai ales o posibilă reacție negativă a patronului nu-l sperie pe Reghecampf.
”Nu câștig numai eu Cupa. Pentru toată lumea va fi un eșec, dacă nu vom câștiga campionatul. Nu trebuie să-l puneți numai pe Reghecampf. Ne antrenăm, muncim, de aceea am fost aduși la Steaua. După aceea, dacă vom câștiga sau nu va decide patronul.
După meci, nu ai cum să-ți cerți jucătorii. După meci vorbești lucruri simple, lucruri care s-au întâmplat. Pe mine m-a deranjat atitudinea. Ei trebuie să știe că fiecare meci pentru noi înseamnă un război!
Nu contează că te-a lovit, trebuie să te ridici pentru a-ți apăra poarta, să faci tot ce trebuie ca să nu iei gol. Dacă nu, apar astfel de faze cu un jucător care vrea să centreze și-ți dă gol. Se întâmplă și astfel de lucruri când tu îți bați joc de fotbal”, a concluzionat Reghe la Digi Sport.
Etichete: reghecampf , reghecampf steaua , viitorul - steaua , reghecampf reactii viitorul steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...