Video Reghe: "S-ar putea să nu mai existe Astra din sezonul viitor. Ei îl aşteaptă pe Moş Crăciun, pe 20 mai"
22.04.2016, 10:50Laurenţiu Reghecampf a fost extrem de ofensiv în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Viitorul. Tehnicianul Stelei a ironizat-o pe Astra, dar a făcut referire şi la finala Cupei, care urmează să se dispute între două formaţii fără drept de joc în Europa.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Ironiile lui Şumudică din ultima perioadă - ultima făcută după partida de Cupă a Stelei - l-au deranjat pe Reghecampf. Deşi în general s-a ferit să intre în polemici, tehnicianul a făcut o referire tăioasă la Astra, formaţie al cărui viitor este incert din cauza problemelor avute de patronul Niculae, acum aflat după gratii.
"Mai aveţi puţină răbdare, s-ar putea să nu mai existe Astra din sezonul viitor. Aşteptaţi şi o să vedeţi. Ei aşteaptă pe 20 mai să se întâmple ceva, Moş Crăciun să vină", a spus enigmatic Reghecampf, într-o conferinţă de presă, lăsând să se înţeleagă că giurgiuvenii vor împărtăşi soarta Unirii Urziceni şi Oţelului, campioane în Liga 1 în ultimul deceniu, care ulterior au dispărut.
Întrebat despre ultimul act al Cupei, antrenorul roş-albaştrilor şi-a păstrat tonul ironic: "În finala Cupei vor juca două echipe care nu au voie să participe la anul în cupele europene. Noi am încercat să facem tot ce a depins de noi pentru a ne califica".
Referindu-se la problemele echipei sale, Reghe a vorbit despre eventualele suspendări pe care Comisia de Disciplnă le poate da.
"Avem problema cu Nicuşor Stanciu, care va merge azi la Comisie. Şi eu trebuie să merg acolo, dar sper să nu fiu suspendat. Nu am jignit arbitrul, nu l-am bruscat, aşa cum a făcut alt antrenor - da, mă refer la Şumudică, care nu a primit nici măcar o etapă de suspendare -. Eu am mers să îl întreb de ce a schimbat cartonaşele, atât", a mai spus tehnicianul.
Etichete: reghecampf , reghecampf steaua , steaua liga 1 , steaua astra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Premierul Marcel Ciolacu a publicat miercuri seară, într-un videoclip postat pe TikTok, trei...