Reghe pune presiune pe Tănase, după golul marcat la Timișoara
19.09.2016, 23:37VIDEO ACS Poli - Steaua 0-1. Vicecampioana s-a impus pe Bega, grație golului marcat de Florin Tănase, și s-a așezat confortabil pe prima poziție în ierarhia Ligii 1.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Victoria steliștilor a fost una importantă pentru că a venit imediat după eșecul din Europa League, din fața celor de la Osmanli, scor 0-2. Laurențiu Reghecampf are încredere în jucătorii săi, dar spune că Steaua va fi cu adevărat puternică abia la anul.
Până atunci, tehnicianul, care a împlinit luni, 19 septembrie, 41 de ani, speră ca nou-veniții să devină cât mai repede jucători de bază, cum este cazul lui Florin Tănase.
”Încet-încet, trebuie să aibă și el randament cât mai bun. Este un jucător pe care ne bazăm foarte mult. Mă bucur că a reușit să marcheze la Timișoara și sper ca la următorul meci (n.r. - cu CFR Cluj, joi, 22 septembrie, ora 21:00, Digi Sport 1) să marcheze din nou”, a spus Reghecampf.
Tănase are parte de susținere și din partea lui Hagi, care a spus că trebuie să marcheze 25 de goluri pentru noua sa echipă.
”Tase a jucat la o echipă mică anul trecut și a avut mai multe goluri ca Stanciu, care a plecat pe milioane. Deci, mai multe goluri și mai multe pase de gol, deci Tase nu trebuie să demonstreze nimic nimănui.
Steaua a plătit foarte mult pe el și a făcut un transfer foarte bun. Sunt convins că-l vor crește foarte bine și că va ajunge să evolueze mai bine ca la Viitorul. Dacă la noi a marcat 16 goluri, la ei trebuie să marcheze 25”, a spus Hagi.
Etichete: steaua , reghecampf tanase presiune steaua , tanase gol steaua timisoara , reghetanase goluri steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...