a:1:{i:0;s:5:"Video";} Rednic îl laudă pe feroezul lui Dinamo: "Pe Raţ şi acum îl doare spatele. Va fi un câştig"
02.02.2016, 22:25"Noi nu transferăm nume, aducem jucători care să ne ajute", anunţă antrenorul lui Dinamo, Mircea Rednic, care nu e impresionat de spectaculoasa campanie de achiziţii a rivalilor de la Steaua. Una dintre surprizele pregătite de alb-roşii pentru parte a doua a sezonului este primul jucător din Feroe care va juca în România.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Kaj Leo Bartalsstovu este o achiziţie exotică pentru Liga 1. Mijlocaşul de 24 de ani vine din Insulele Feroe, dar este obişnuit cu fotbalul din România. A fost adversarul celor de la Petrolul, în Europa League, când evolua la Vikingur, dar şi al naţionalei, în preliminariile Euro 2016. Rednic e convins că a dat lovitura.
"Ce mare surpriză? E un jucător pe care eu l-am văzut şi mi l-am notat. Eu când mă duc la meciuri, nu mă duc doar de dragul de a merge la meciuri. Notez jucători, nu se ştie niciodată.
La meciul cu România, a fost cel mai bun jucător. Pe Raţ cred că şi acum îl doare spatele. S-a încadrat şi în buget şi sunt sigur că o să fie un câştig", a declarat Rednic, la finalul amicalului cu Ruch Chorzow, pe care Dinamo l-a câştigat cu 1-0.
Un alt fotbalist care va ajunge sub comanda tehnicianului de 53 de ani este olandezul Romario Kortzorg. Viaţa extrasportivă a fostului jucător de la ASA Tg. Mureş nu va fi o problemă, spune Rednic.
"S-a vorbit. Trebuie să vină cu impresarul la Bucureşti, sper că va semna. Şi mie îmi place viaţa. Dacă mie îmi place viaţa asta înseamnă indisciplină? Am vorbit cu el, mă cunoaşte destul de bine şi nu cred că o să-şi permită. E o şansă pe care Dinamo i-o oferă şi dacă va veni, o să fie un jucător de bază", a precizat antrenorul "câinilor".
Cu puţin timp înainte de reluarea campionatului, Mircea Rednic este optimist, iar achiziţiile cu nume făcute de marea rivală, Steaua, nu îl sperie pe tehnician.
"Noi nu transferăm nume, transferăm jucători care să ne ajute să formăm o echipă puternică şi sunt sigur că alegerile pe care noi le-am făcut sunt bune. Cum eu sunt responsabil, eu îmi asum responsabilitatea pentru tot ce se întâmplă şi în afara terenului, şi pe teren, şi la transferuri.
Vorbesc foarte mult cu Ionuţ Negoiţă. Până acum nu au fost probleme şi cred că toate mişcările făcute la jucători au fost utile. Dinamo e în semifinalele Cupei României, semifinalele Cupei Ligii, suntem pe locul 3 şi eu sunt ferm convins că echipa s-a întărit. E mult mai puternică decât anul trecut", a explicat Rednic.
În primul meci oficial după pauza de iarnă, Dinamo joacă acasă cu FC Botoşani. Partida va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, duminică, 14 februarie, de la ora 19:00.
Etichete: liga 1 , dinamo , video , mircea rednic , kaj leo bartalsstovu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântărețul Gabriel Cotabiță a încetat din viață, a anunțat sâmbătă dirijorul Ionel Tudor într-un...