Reacția lui Mirel Rădoi după ce Bancu a fost criticat pentru problemele din defensivă: ”Mai are puțin și se lasă de fotbal!”
articol scris de Digi Sport29.09.2022, 17:35
Nicușor Bancu (30 de ani) a fost unul dintre cei mai importanți jucători în ultimele meciuri ale echipei naționale a României din Liga Națiunilor.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
- România s-a impus în ultima partidă din grupe, scor 4-1 contra Bosniei, însă victoria nu îi ajută pe ”tricolori” pentru că echipa națională a retrogradat în Liga C.
Reacția lui Mirel Rădoi după ce Bancu a fost criticat pentru problemele din defensivă: ”Mai are puțin și se lasă de fotbal!”
Nicușor Bancu, jucătorul Universității Craiova, a contribuit decisiv la cinci goluri din cele șase marcate în grupa 3 din Liga Națiunilor.
Bancu a marcat contra Finlandei (scor 1-0), apoi i-a pasat decisiv lui Florin Tănase în remiza de la Helsinki. În meciul cu Bosnia de la București, Bancu a contribuit cu două pase decisive și a contribuit la golul înscris de Rațiu.
Bancu este folosit de cele mai multe ori pe postul de fundaș stânga, însă fotbalistul a arătat că are multe lipsuri în defensivă, motiv pentru care a fost aspru criticat, mai ales la partida cu Finlanda, când a oferit un ”assist” perfect la golul lui Pukki.
Mirel Rădoi a vorbit despre motivul pentru care Nicușor Bancu este folosit pe postul de fundaș stânga.
”Bancu mai are puțin și se lasă de fotbal și noi tot vom continua cu aceeași discuție. Din punctul ăsta de vedere, nu am multe de discutat. Nu știu ce să zic. Înseamnă că noi toți cei care am fost acolo, am fost degeaba.
Din punctul ăsta de vedere, pentru noi, într-un sistem cu cinci îi poate fi mai ușor lui Nicușor pentru că anumite probleme defensive pe care le poate avea pot fi acoperite de un fundaș central. E normal, când vorbim de un jucător într-o linie de patru care este cu calități ofensive, mereu are o problemă defensivă.
E normal ca atunci când urci în atac, zona aia va rămâne liberă. Și noi aveam discuțiile astea cu Nicu și niciodată nu îl opream la echipa națională să nu urce. Trebuia să echilibrăm cu un mijlocaș central defensiv, cu un fundaș central. Discuțiile astea sunt interminabile”, a declarat Mirel Rădoi la conferința de presă.
Teemu Pukki, ”coșmarul” tricolorilor din prima repriză cu Finlanda! Gafa uriașă a lui Nicușor Bancu
După doar 11 minute disputate contra Finlandei, ”tricolorii” s-au trezit conduși după o fază care nu promitea multe pentru finlandezi.
La o centrare venită în careul lui Ionuț Radu, Nicușor Bancu a încercat să respingă balonul, însă l-a ”servit” perfect pe Pukki. Jucătorul celor de la Norwich nu a fost blocat de defensiva României și a expediat un șut impecabil la poarta lui Ionuț Radu.
Portarul aflat la debutul său la prima reprezentativă nu a reușit să intervină la șutul imparabil al lui Pukki, iar finlandezii au trecut în avantaj pe tabelă.
Etichete: romania , echipa nationala , mirel radoi , bancu , nicusor bancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...