Exclusiv Ce a zis Ilie Dumitrescu în momentul în care a fost întrebat de transferul lui Stoian la FCSB
14.01.2019, 23:18Ilie Dumitrescu e încântat de transferul lui Adrian Stoian. Fostul mare fotbalist din Ghencea consideră că formaţia lui Teja va avea numai de câştigat din aducerea fotbalistului cu aproape 100 de meciuri în Serie A, dacă va fi folosit într-una din benzile atacului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În direct la Digi Sport, Ilie Dumitrescu a lăudat conducerea FCSB pentru aducerea mijlocașul de 27 de ani, pe care îl consideră unul dintre cei mai compleți jucători români la ora actuală. Stoian se află în ultimele 6 luni de contract cu Crotone și are o cotă de 1,8 milioane de euro. La FCSB va face concurență puternică în linia ofensivă lui Florin Tănase, Dennis Man, Florinel Coman și Olimpiu Moruțan.
"Este un transfer foarte important. Nu știu la ce s-au gândit, dar mi se pare un jucător extrem de interesant. Cred că poziția lui este în benzi. Îl văd lângă un închizător, cred că acolo s-au gândit...Mi s-a părut extrem de disciplinat la națională în poziția asta, dar nu ăsta este postul lui.
Eu îl văd cu un fotbal total, scoate adversarul din joc și numai în benzi se poate impune. Va fi o competiție în linia de mijloc, pentru că Teja nu va schimba sistemul. Bravo, FCSB!", a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special, la Digi Sport 1.
Stoian este un fotbalist format de Școala de Fotbal Gică Popescu, care l-a propulsat în fotbalul italian la vârsta de 17 ani. a plecat la AS Roma în 2009, care l-a împrumutat mai apoi la Pescara și Bari. Cei de la Bari l-au cumpărat definitiv în 2012, pentru 300.000 de euro. Pentru atacantul român a urmat apoi Chievo Verona, unde a plecat pentru 500.000 de euro. De asemenea, a mai evoluat la Genoa sub formă de împrumut, iar în 2015 a plecat de la Chievo la Crotone, echipă cu care a semnat gratis.
Adrian Stoian are aproape 100 de meciuri în Serie A
Adrian Stoian a strâns în total 253 de meciuri în Italia, dintre care 95 în Serie A. Cele mai multe partide în prima ligă din Italia le-a jucat pentru Crotone (59), iar apoi pentru Chievo Verona (28), Genoa (7) și AS Roma (1).
- Adrian Stoian are 2 selecții în naționala României, pentru care a debutat în 2013.
- În 95 de partide în Serie A, Adrian Stoian a înscris 8 goluri și a bifat 10 pase decisive.
Etichete: adrian stoian , ilie dumitrescu , transfer fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...