Reacţia lui Hagi, după eşecul contra Craiovei! Florinel Coman, criticat
06.04.2017, 20:21CS Universitatea Craiova a învins neaşteptat liderul Viitorul, scor 1-0 (0-0), joi seara, în deplasare, la Ovidiu, într-un meci din etapa a patra a fazei play-off a Ligii I de fotbal.
Premier League: Nottingham - Tottenham, joi, 17:00, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Craiovenii au dat lovitura în prelungirile partidei, prin Alexandru Mateiu (90+2), din pasa tânărului Jovan Markovic (16 ani). Aceasta a fost prima victorie a Universităţii în play-off şi prima cu FC Viitorul în deplasare.
La final, Hagi a părut extrem de supărat, dar la nivel discursiv a ţinut să îşi îmbărbăteze jucătorii. Tehnicianul a spus în repetate rânduri că play-off-ul este un bonus şi a încercat să risipească din presiunea acumulată de faptul că Viitorul e lider.
"Nu mă îngrijorează nimic, suntem tineri, dorim să creştem. Ne dorim foarte tare, jucăm toate partidele la victorie. Sunt dezamăgit că am pierdut, dar mergem înainte, nu avem ce face. Meciurile în play-off sunt grele, mai ales că se joacă din trei în trei zile", a spus "Regele" la flash-interviu.
Florinel Coman, fotbalistul care a impresionat cel mai mult în acest sezon, mulţi vorbind deja despre viitorul glorios al puştiului, a fost în disputa cu CS U Craiova o dezamăgire. Introdus în partea secundă, el nu a fost util în ofensivă, stricând mai multe faze, spre nemulţumirea lui Hagi.
"Deloc nu am fost mulţumit de cei care au intrat în repriza a doua. Coman e de perspectivă mare, dar astăzi nu mi-a plăcut. Şi el şi Chiţu erau proaspeţi, aşteptam mai mult de la ei. Prea puţin pentru a fi satisfăcut", a mai spus liderul "Generaţiei de Aur".
Etichete: hagi , hagi viitorul , hagi steaua
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Apar noi date în cazul polițiștilor răniți grav în urma unui accident provocat de un tânăr în...