Reacția lui Gigi Becali după ce Deian Sorescu a spus că vrea să rămână la FCSB și din vară
articol scris de Digi Sport19.04.2023, 16:10
Deian Sorescu (25 de ani)a fost singurul transfer făcut de FCSB în pauza de iarnă, iar Gigi Becali (64 de ani) va trebui să se decidă dacă-l va cumpăra definitiv sau nu pe fostul căpitan al lui Dinamo, la finalul sezonului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Gigi Becali, întrebat despre Deian Sorescu
Pentru o mutare definitivă, Gigi Becali trebuie să le plătească 850.000 de euro celor de la Racow, însă patronul celor de la FCSB continuă să rămână misterios în ceea ce privește viitorul lui Sorescu la echipa sa. Întrebat despre declarațiile fotbalistului, care a recunoscut că ar vrea să continue în tricoul roș-albastru și din vară, afaceristul din Pipera a răspuns:
"(n.r. Sorescu a spus că vrea să rămână la FCSB) Să dea Domnul să fie așa. Sorescu e fotbalist bun. Aseară (n.r. duminică seara)… Ai văzut că l-a schimbat (n.r. Charalambous, la meciul cu Farul)", a declarat Gigi Becali, marți.
La finalul meciului cu Farul, Deian Sorescu a vorbit despre viitorul său.
"Sunt mulțumit de evoluțiile mele, joc meci de meci, sunt sănătos. Sper să fiu campion. E normal să mă critice patronul. În fotbal trebuie să fii puternic. Uneori, criticile nu trebuie băgate în seamă.
La noi ești criticat orice ai face. M-am obișnuit, deci nu e o problemă. Sincer, eu mă văd la FCSB și din sezonul viitor. Mai sunt etape, la final văd ce se întâmplă cu mine”, a zis Deian Sorescu după meci.
Deian Sorescu nu va mai continua la Racow și din sezonul viitor
Plecat după doar un an din Polonia, Sorescu nu se va întoace la Racow, indiferent dacă va fi cumpărat definitiv sau nu de Gigi Becali. Anunțul a fost făcut de jurnaliștii polonezi, care au punctat faptul că internaționalul român nu s-a adaptat la clubul din străinătate și va căuta un nou angajament.
"Situația mijlocașului român pare a fi cea mai simplă. El nu va rămâne la Rakow, este aproape sigur. El nu s-a simțit bine la Rakow și a plecat din dorința sa la FCSB", au notat polonezii de la IGol.pl.
- 800.000 de euro le-a plătit Racow celor de la Dinamo la începutul anului 2022 pentru transferul lui Sorescu
- 13 meciuri și un gol reprezintă cifrele lui Sorescu la FCSB
Etichete: gigi becali , superliga , fcsb , sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...