Video Reacția lui Gică Hagi după succesul cu Iași. De ce a plecat Bogdan Țîru de la Viitorul
03.02.2020, 22:30Viitorul s-a impus cu 2-1 la Iași, după ce formația lui Mircea Rednic a condus aproape 80 de minute, prin golul lui Omoh. Echipa lui Gică Hagi a întors scorul în doar 4 minute, prin Zoua și Iancu. ”Regele” a fost mulțumit într-un final, deși jucătorii săi au primit gol în minutul 2 al meciului.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
La finalul jocului, Hagi a dezvăluit ce le-a transmis jucătorilor săi la pauză. ”Regele” a fost inspirat la schimbări, după ce Zoua, intrat la pauză, a marcat și a dat o pasă de gol.
”Știam că va fi greu. Ei au adus jucători foarte buni. În vestiar le-am zis că meciul are 90 de minute. Am crezut în jocul nostru și s-a văzut că echipa este bine pregătită.
Am fost surprins de golul primit, dar important este că echipa nu a cedat. La pauză le-am zis să aibă răbdare. Schimbările au fost bune, am fost inspirat”, a declarat Gică Hagi la finalul meciului.
Bogdan Țîru a plecat de la Viitorul
Hagi nu s-a putut baza în acest meci pe cel mai important fundaș al său, Bogdan Țîru, și susține că l-a lăsat pe acesta să plece, chiar dacă nu a fost mulțumit de suma de transfer.
”Era de 10 ani la noi, era o șansă pentru el. Știam de câteva zile că va pleca, chiar dacă nu am fost mulțumiți de sumă. Merita să plece, chiar dacă era un jucător foarte important pentru noi”, a mai spus Gică Hagi.
Din câte se pare, Viitorul va primi 600.000 de euro pentru Bogdan Țîru, de la Jagiellonia.
VIDEO cu rezumatul meciului dintre Iași și Viitorul
Etichete: gica hagi , hagi viitorul , iasi viitorul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...