Exclusiv Reacția Craiovei, după testele devenite negative la CFR Cluj: "Dacă ești pozitiv, 14 zile n-ai voie. Eu așa știu"
27.07.2020, 19:07CFR Cluj o va întâlni pe FC Botoșani, mâine, de la ora 21:30, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, în runda cu numărul 9 din play-off-ul Ligii 1, după ce campioana României a primit avizul DSP Cluj pentru reluarea activității.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Vineri, ardelenii ajunseseră la 26 de persoane testate pozitiv cu noul coronavirus. CFR Cluj a repetat verificările, iar multe dintre rezultatele venite astăzi au fost negative. În acest context, DSP Cluj le-a permis celor de la CFR să se antreneze, iar LPF a programat partida cu FC Botoșani pentru mâine.
Sorin Cârțu, președintele Universității Craiova, spune că protocolul medical stabilit la reluarea campionatului era altul, prin care orice persoană testat pozitiv la COVID-19 trebuie să fie izolată pentru 14 zile.
Sorin Cârțu: "Dacă ești pozitiv, 14 zile nu ai voie. Eu așa știu"
Rivale la titlu, CFR Cluj și Universitatea Craiova își pot disputa trofeul în ultima etapă, pe 3 august. Chiar dacă spune că nu a înțeles protocolul aplicat în cazul adversarei, Cârțu este mulțumit că titlul se va decide pe teren.
"Nu prea mă interesează CFR, nu ne uităm la ei. Protocolul e al DSP-ului. Dacă ești pozitiv, 14 zile nu ai voie. Eu așa știam. În rest, n-am eu ce să comentez. Ce fac laboratoarele, cum se scot.
La momentul în care te-ai testat și ești pozitiv, protocolul spune că te poți testa după 5 zile și să fii negativ, dar asta nu înseamnă că trebuie să ieși pe stradă. Mai stai 7 zile, în a 12-a zi mai faci un test și, dacă iese negativ, ești absolvit de COVID-19. Eu nu vorbesc de CFR, eu vorbesc de un tip din ăsta care are COVID-19", a spus Cârțu, la Digi Sport Special.
Cârțu a încercat să explice cum au apărut cazurile de COVID-19 la Universitatea Craiova
Sorin Cârțu a vorbit și cazurile de COVID-19 apărute la Universitatea Craiova. Team managerul, un antrenor secund și preparatorul fizic au fost testați pozitiv, însă jucătorii și restul persoanelor din stafful tehnic au avut doar rezultate negative.
Președintele oltenilor bănuiește că infecția ar fi apărut de la team managerul echipei, Lucian Pretorian, care s-a deplasat recent în interes de serviciu.
"Ei sunt internați în spital. Am mai vorbit cu ei, se simt bine, nu au simptome. Nu știu ce să spun. Probabil team managerul a fost plecat într-o perioadă să vadă locuri de cantonament. Poate atunci, că în rest... el nu are contact cu jucătorii. El stă în anturajul lor, în cantonament, dar nu intră în contact direct cu jucătorii, cu antrenori.
Noi am încercat să le limităm cât mai mult riscul acesta. Eu nu i-am văzut de o lună, n-am intrat în contact cu niciun jucător. Cu Bergodi am mâncat acum două săptămâni. Eu, Marcel nu ne ducem pe acolo pentru a nu fi niciun fel de risc. Ei stau numai în anturajul lor acolo, cu antrenorii, la cantonament", a mai spus Cârțu.
Etichete: cfr cluj , universitatea craiova , covid-19 , sorin cârșu , dsp cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...